Permacultura – file de poveste

de Luiza Alecsandru

Deşi pentru mulţi termenul de permacultură sună încă a poveste SF, ea este cât se poate de actuală şi deja larg răspândită şi în România.
De ce?
Din modă, din necesitate, din tradiţii reinventate sau dintr-un viitor ce-şi creşte rădăcinile în prezent? Permacultura azi în România e un hibrid al tuturor acestor factori. Pentru unii sună smart, pentru alţii sună productiv, pentru unii sună ecologic, iar pentru alţii sună pur şi simplu interesant.
Cum?
Adaptată la condiţiile diverse din vieţile fiecăruia, la oraş, pe balcon, în lădiţe, în faţa blocului, în grădini comunitare, pe acoperişuri, în grădini la sat, oriunde unde există pământ disponibil şi oameni dispuşi.
Unde?
Oficial, la Asociaţia Română de Permacultură(ARP) cu sediul la Cluj, din care fac parte 5 inimoşi-lucrăcioşi, Tudor Petruţiu(foto), Cătălina Crişan(foto), Florin Baci, Radu Crăciun şi Adina Szthaura.

1.1

Atenţie!Imaginile conţin iubitori de curcubitacee!

De-a lungul anului 2014, ei au facilitat, ca traineri, printr-o finanţare a fondului româno-elveţian de cooperare, şi de-a latul ţării în Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Braşov, cursuri gratuite de permacultură, cu aplicaţii practice în mici proiecte de grădini locale, cu implicarea comunităţii locale.

2.2

În Cluj s-a lucrat activ în 2 grădini şi la un proiect şcolar. În grădina Muzeului de Etnografie s-a încercat imitarea unei grădini tradiţionale, la grădina de la Casa de Cultură Permanentă s-a lucrat în spaţiul pus la dispoziţie de simpaticii proprietari Dan şi Adela, şi s-a obţinut cea mai rodnică şi cea mai populară grădină, iar în cele 4 straturi de la şcoala Elf s-a lucrat cu elevii pentru amenajare, întreţinere şi culegerea roadelor, cu transformarea lor finală în salate gustoase. Proiecte active au fost create şi la Bucureşti în grădina Asociaţiei SOS, Salvaţi Copiii unde s-a lucrat cu copiii-beneficiari ai grădinilor, la Iaşi-proiecte într-o grădina privată şi una publică, a Casei Mihail Sadoveanu şi la Timişoara-în curtea Liceului Waldorf. Peste tot, baza şi sufletul acestor proiecte au fost voluntarii care s-au implicat activ în crearea şi întreţinerea grădinilor, fie ei adulţi sau copii.

3.1

Tot la Cluj am sărbătorit cu fast recolta şi închiderea sezonului, la grădina CCP, cu salăţi, hore şi muzici târzii în noapte. În permacultură sărbătoarea este o etapă importantă, deoarece ea implică socializarea celor implicaţi, comuniunea şi sentimentul comunitar. Permacultura creează nu doar grădini roditoare ci şi prietenii şi comunităţi rodnice. Pe aceleaşi principii ca ale plantelor-companion se dezvoltă şi prieteniile între grădinari, iar crearea şi întreţinerea unor bio-sisteme sănătoase e la fel de importantă ca şi cea a sistemelor umane implicate. Societatea oamenilor e intercorelata mereu cu societatea plantelor, fiecare depinzând şi înfluenţându-se reciproc mai mult decât am putea crede la prima vedere.

7

Interesul pentru permacultură se poate vedea şi în  cadrul iniţiativelor de Grădini Urbane Comunitare din  Bucureşti, create de un alt grup de inimoşi-lucrăcioşi  voluntari, în frunte cu Laurenţiu Cernat. Grădinile se    află fie în parcuri, cum e cea găzduită de Parcul Botanic,  fie pe acoperişul clădirii Direcţiei de Asistenţă Socială,  fie în curţi semi-private cum e Grădina Tranzit, spaţiu  pus la dispoziţie de un colectiv de artişti.

4.1

Ca în orice astfel de activităţi comune, cea mai importantă e experienţa socială a grupului, care învaţă să se organizeze, să respecte reguli proprii, să se coaguleze şi să se solidarizeze, să pună în comun resurse materiale (unelte de lucru, seminţe şi mâncare pentru picnic) şi imateriale cum ar fi informaţia, common-knowledge-ul, experienţa fiecăruia, testată în grădina proprie, ce e apoi împărtăşită şi comparată cu a altor grădinari.

Şi pentru a avea şi o dimensiune naţională, în final de weekend al lunii iulie, permacultorii s-au reunit la Baza Ulm din satul Ulmoasa, judeţul Maramureş, la 20 de km de Baia-Mare pentru a 3-a Convergenţă Naţională de Permacultură, organizată de ARP. Gazdele locale, Adi şi Roxi, construiesc aici cu voluntari şi prieteni, o casă-dom din saci de pământ şi acoperiş de stuf. În cele câteva zile petrecute la Ulmoasa, participanţii au putut participa la atelierele teoretice şi practice privind construcţiile din saci cu pământ, au aflat despre compostare, mulchire, sau construcţii de hugel-kultur (tehnică dezvoltată pentru păstrarea umidităţii în pământ în zone cu tendinţe aride), au defrişat zone de vegetaţie în vederea creării unui food-forest, şi alte activităţi conexe.

5.1

Şi aici dimensiunea socială a fost extrem de plăcută: am gătit împreună, am cântat nopţile la foc, am bătut în percuţii şi am ciupit corzi de core şi ukulele, am suflat în tilinci, fluiere şi drâmbe, ne-am întrecut la concursuri de pălinci autohtone, am făcut excursii în regiune, am cunoscut gospodarii şi gospodăriile tradiţionale din zonă, am frământat pâinea şi am ars-o în cuptorul lui tanti Olga, după indicaţiile ei, am povestit cu Nea Andrei despre cum se face palincă în pălincie şi cărbunele ars din lemn, am învăţat ciupercile locale şi ne-am întâlnit scurt cât de-un salut cu mistreţul negru, în pădure, culegând mega-mure. Şi-aşa am încălecat pe-o şa şi-am spus povestea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *