În vizită la SimpleWorks!

În vizită la SimpleWorks!

Saptamâna trecută am avut placerea să fiu invitat de catre Krishan pentru un scurt sejur de trei zile la ferma SimpleWorks, supranumit de către localnici Ferma Indianului. Am primit indicaţii despre cum se poate ajunge la fermă. Odată ajuns în Ruprea, judeţul Braşov, pe drumul naţional (sau european) E60 am făcut stânga, am trecut prin oraşul Rupea şi am mers către comuna Căţa cautând un sat pe numele lui Drăuşeni. Am ajuns în Drăuşeni şi am rătacit puţin prin sat până am dat peste câţîva localnici pe care i-am întrebat dacă nu îmi pot spune cum să ajung la fermă, am primit lămuririle necesare şi m-am întors puţuin, iar surprinderea mi-a fost mare când am vazut ca mă înderept spre o adevarată fermă. Adică se vedeau câteva construcţii de proporţii, grajduri în proces de renovare, o casă mai mult decât generoasă şi o proprietate de 300 ha cu 125 de bivoli de apă şi gazdele primitoare.

Read more

Insight 2012

Cine este de acord ca 2011 a fost un an plin de activitati?.
A fost un an deplin si pentru situl permacultura.ro, pentru membrii forumului si membrii retelei care este în curs de formare.
Am avut un an cu întâlniri la Brasov, Bucuresti si alte localitati. Am avut un an în care ne-am întâlnit si regãsit. În care am prins curaj si forta, în care am început de fapt, sã visãm. Sã visãm împreunã.
Read more