Proiect de fermă permaculturală (episodul 1)

Se apropie toamna, acuşi-acuşi începe sezonul plantărilor, iar eu am izbutit să parcurg o bună parte din bibliografia permaculturală obligatorie. A venit deci momentul acela în care crezi că ştii ce faci, şi mai e puţin până începi să faci. Chestia asta se numeşte mai noi „proiectare”, adică vis pe hârtie, visare pe blog în cazul nostru. Cum eu sunt departe de a putea evalua cum se cuvine multitudinea de detalii care face dintr-un proiect inspirat o realizare notabilă, vă invit pe voi toţi, cititorii acestui blog, să urmăriţi cu atenţie cele ce voi spune şi să mă ajutaţi cu sugestii unde sunt în pană de idei bune, şi să mă corectaţi pur şi simplu acolo unde greşesc.

 

Cele ce vor urma vizează transformarea unui teren de 2,5 hectare într-o fermă permaculturală specializată în pomicultură-legumicultură. Serialul achiziţionării acestui teren cuprinde: episodul 1, episodul 2, episodul 3 şi episodul 4. Desigur, ideea de specializare trebuie înţeleasă în sensul cel mai relaxat al cuvântului, fiind vorba mai degrabă de o accentuare pe anumite aspecte, nu de eliminarea factorilor secundari care trebuie să existe într-un ecosistem agricol, aşa cum îşi propune permacultura să promoveze. Produsele pomilor, ale arbuştilor fructiferi şi ale grădinii de zarzavat vor reprezenta ceea doresc să vând, însă se ştie că pentru sănătatea lor este nevoie şi de animale, şi de un iaz cu peşte, şi de flori… Read more

O ieşire după seminţe în Grădina Botanică din Cluj

Vestea bună a acestei săptămâni, pe care simt c-ar trebui s-o împărtăşesc încă din primul paragraf, este că se coc ghindele. Asta înseamnă că în curând toţi cei preocupaţi de guerrila gardening, sau de înfiinţarea unui colţ sălbatic, vor avea ocazia să strângă un săculeţ acolo,  sau măcar o plasă de seminţe de stejari. În treacăt fie spus, încă nu fac bine diferenţa între stejar, gârniţă, gorun, cer şi ce alte Quercus mai sunt pe lume… Dar nu sunt îngrijorat, timpul e totul aici, iar eu dintotdeauna am avut probleme când trebuia să disting între fraţi gemeni. Teiul s-a cam dus, cine a avut vreme să strângă câteva mâini de seminţe şi să le pună deoparte e bine, cine nu şi la anul va fi vreme. Aceridele sunt numai bune, ridicaţi ochii din pământ (asfaltul face rău la nervul optic) şi-o să vedeţi arţari şi paltini care deja arată ca pomii de Crăciuni, încărcaţi de fluturaşi gata să-şi ia zborul spre un pământ pe care să-l împădurească.

Read more

Câteva reflecţii pornind de la portaltoii actuali

Câteva reflecţii pornind de la portaltoii actuali

Sunt de acord cu Masanobu Fukuoka, cel care spunea că dincolo de tot ceea ce facem noi, dincolo de tot ceea ce cercetăm, dincolo de tot ceea ce ştim – se află o filosofie. Indiferent dacă suntem conştienţi sau nu, dacă suntem receptivi sau dimpotrivă obtuzi, în spatele fiecărui aspect al vieţii noastre se află o idee, sau cel puţin un gând mic. Iar acestea, ne place sau nu, sunt încărcate de semnificaţii. Adică se prezintă oricum, dar nu neutre. Când conectăm gândurile şi ideile noastre la vechile sisteme din vechime, aflăm că există pseudo-idei, că există vicii, că există păcate. Read more