Grădinărind cu copiii- ep. 1

chiara20140410_0678

Si acum imi amintesc cat de entuziasmata m-am intors de la cursul de Design de Permacultura. Puteam sa mut muntii, eram atat de incantata si eram convinsa ca am gasit o solutie coerenta pentru viitorul nostru, al meu, al familiei noastre si al locului in care traiesc. Ca am gasit ceea ce vreau sa fac.

De atunci au trecut mai bine de trei ani si in acest timp eu m-am schimbat atat de mult! Activitatile pe care le am, oamenii cu care ma inconjor, viziunea asupra cum sa ne organizam viata de zi cu zi, toate s-au adaptat.

Si atunci, acum trei ani cel mai mult imi doream sa fac activitati de gradinarit cu copiii. A fost ca o dorinta arzatoare care m-a tinut din toamna pana in primavara , cand am transformat dorinta in fapta. Am vorbit cu educatoarea de la gradinita unde era fiul meu, dar ei nu aveau loc in gradina (nici chef), desi i-am inspirat mai tarziu sa aiba recipiente cu flori prinse pe gard. Dar m-a trimis la o prietena de-a ei, o educatoare dintr-o alta gradinita. Si iata-ma ca am ajuns sa fac un workshop cu copii si parinti si cu o educatoare pe care nu ii cunosteam. Era primul  worksop organizat de mine. Habar nu aveam ce trebuie sa fac, doar am facut. A fost tare dragut. Totul in recipiente, fiindca aveau o curte betonata.

Urmatorul pas a fost la Sighetul Marmatiei, un workshop putin fortat prin influenta celor care m-au chemat si insistenta directoarei. Copiii de acolo- niste comori, cardele didactice- implicate pe jumatate, fiind mai mult impinse de la spate sa colaboreze  (nu de mine, ci de sefii lor). Evident, fara continuitate.

Apoi am schimbat gradinita fiului meu si de data aceasta curtea e maaaaaaaaare. Am plantat multi pomi. N-a scapat aproape nici unul.

Pauza. Am uitat pentru o vreme dorinta mea arzatoare de a gradinari cu copiii. De fapt ce mai e si aceasta o gradina in curtea scolii? De ce ? O mie de motive pro si inca pe atatea contra. Dar sunt unele lucruri pe care pur si simplu le simti fara sa le mai explici. Asa sunt si eu cu gradinile de la scoala. In primul rand, simt ca sunt bune pentru copii, apoi pot gasi si restul motivelor rationale si logice.

Anul acesta, in 2014 insa am reinviat activitatea de gradinarit cu copiii. Dar initiativele nu au plecat de la mine, ci de la oameni cu care am intrat in contact si care cred ca si mine ca copiii au nevoie de gradini unde sa creasca plantute cu manutele lor. Gradinile cu copiii au luat amploare prin proiectul Asociatiei Romane de Permacultura in care am fost si eu implicata. Si s-au intamplat 6 gradini in scoli si gradinite si la un centru pentru copii, la Cluj, Iasi, Timisoara, Bucuresti si Brasov. O realizare mare, cu amintiri, invataturi, stresuri, deceptii, plictiseli, entuziasmari. Am avut de toate.

Interactiunea cu copiii e cea mai tare experienta cand gradinarim la scoli! Nu o sa uit ce mi-a zis un pusti de 8 ani, cand a vazut ce urmeaza sa faca in curtea scolii  : ” Dar eu nu sunt imbracat de gradinarit!” „Dar de ce esti imbracat ?, am intrebat eu ” – „De club!”, raspunde …. si cam avea dretate- imbracat a la Mall, camasuta si pantaloni slim fit. Ei, nu toti copiii trebuie sa iubeasca sa se murdareasca cu pamant. Asa cum nu toti adultii se simt confortabil in gradina.

De fapt prin postarea aceasta veau sa „arunc buzduganul” inainte (cum face zmeul cand se intoarce acasa, ca sa se stie din-ainte ca va sosi;  stiti voi, din bazme) si sa va spun ca vom continua (sper ca impreuna cu colegii) sa impartasim din experienta noastra cu aceste gradini; cine stie? poate va vom inspira sa porniti si voi o gradina la scoala fiului/ nepotului/ copiilor prietenilor/  sau cea din cartier pe langa care treci in fiecare dimineata.

-va urma-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *