Curs de Design de Permacultura Certificat (PDC) organizat de comunitate

 

Dragi prieteni, a venit timpul sa lansam oficial ceea ce cred ca ar fi cea mai mare realizare a comunitatii de permacultura din Romania de pana acum. Ma refer la un curs de design de permacultura certificat, organizat chiar de catre noi, de comunitate, pentru noi, pentru comunitate.

Cursul se va desfasura in perioada 30 august – 14 septembrie si va fi gazduit de „La Gugu”, o gospodarie frumoasa din satul Zece Hotare, comuna Suncuius, Judetul Bihor.

Cursul va fi facilitat de doi oameni, buni prieteni, cu o bogata experienta in permacultura, dar si in alte domenii conexe cum ar fi ecovillage, transition towns, deep ecology si altele asemenea. Facilitatorii sunt: Claudian Dobos si Mauricio Umann.

Inca de la inceput ne-am propus sa mentinem costurile acestui curs cat mai mici posibile. Cu un tarif standard de 800 lei (aproximativ 180 euro), va fi practic cel mai ieftin PDC din cate s-au organizat pana acum in Romania. Asta in conditiile in care in estul Europei se organizeaza cursuri de la 400-500 euro in sus, iar in vest depaseste si 1000 de euro tariful pentru un participant.

In acelasi timp va fi un curs de o calitate foarte buna, adaptat nevoilor si specificului climei noastre, dar parcurgand in acelasi timp intreaga programa specifica unui PDC, acest curs va oferit celor interesati ocazia sa invete si sa inteleaga cum sa foloseasca metodologia, eticile, principiile, intrumentele si tehnicile permaculturale pentru a crea proiecte cat mai reusite si cat mai armonioase.

Cazarea va fi la cort sau la rulota, in functie de posibilitatile (dotarile) fiecaruia dintre participanti. Gazdele noastre, vor avea grija sa amenajeze, impreuna cu voluntarii, diverse facilitati precum: dusuri, toalete, spatii de servicii, etc.

Transportul spre si dinspre locatie il vom organiza impreuna, astfel incat sa fie cate mai convenabil pentru toata lumea. Toti cei care se vor inscrie la curs si vor completa formularul, vor primi detalii clare despre cum se ajunge La Gugu.

Mancarea va fi partial asigurata de noi insine si partial cumparata. Vom organiza echipe de voluntari care se vor ocupa de pregatirea mesei prin rotatie in fiecare zi. Va exista cel putin un bucatar sef care va coordona toata actiunea, astfel incat mancarea sa iasa gustoasa si hranitoare si destula pentru toata lumea.

Pentru unii dintre noi ar putea fi un concediu altfel, petrecut alaturi de oameni cu viziune sau gandire asemanatoare, un concediu in care am invata multe lucruri interesante dar ne-am si distra, ne-am face prieteni noi si ne-am simti bine impreuna. Din experienta mea, asa e la un PDC.

La final, participantii vor primi un certificat recunoscut de Asociatia Britanica de Permacultura, certificat in baza caruia vor putea aplica si vor putea urma pasii pentru a obtine o diploma.

Sa recapitulam:

Curs de Design de Permacultura Certificat (PDC)

Organizatori: Comunitatea de Permacultura din Romania.

Gazde: La Gugu – sat Zece Hotare, Suncuius, judetul Bihor

Facilitatori: Claudian si Mauricio.

Numar de locuri: 20

Contributii/tarife:
– Tarif standard – 800 lei (180 euro), cu conditia inscrierii pana pe 15 iulie.
– Tarif redus – 600 lei (135 euro), pentru persoanele care se implica in organizare, cu conditia inscrierii pana pe 30 mai. (locuri limitate – 8)
– Tarif majorat – 1100 lei (250 euro) pentru inscrierile efectuate dupa 15 iulie si pentru cetatenii straini.

Bugetul pentru acest curs l-am estimat la 3200 de euro, dar speram ca prin contributia fiecaruia dintre noi, sa mentinem costurile mult sub aceasta suma. Astfel, la finalul cursului vom trage linie si vom calcula surplusul, iar apoi vom da posibilitatea fiecarui participant sa decida ce vrea sa faca cu partea lui din surplus. Va putea fie sa isi ia inapoi acei banuti sau sa ii doneze pentru alte proiecte ale comunitatii.

Vrem ca totul sa fie cat mai transparent posibil

Daca te-ai hotarat sa vii alaturi de noi la acest PDC, te rugam sa te inscrii completand formularul ce se gaseste la linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/1YW4dLmB7KKT2UERh1ROdBaReUMua5_FFkE5a6JPIkn8/viewform
Doar cei caare vor completa formularul vor fi considerati inscrisi, simpla aderare la evenimentul de pe Facebook, nu e suficienta.
De asemenea, inscrierea va presupune si plata unui avans de 50% pana pe 15 iulie.
Cei care vor completa formularul vor primi pe email date privind modalitatile de plata precum si alte informatii relevante despre curs.

5 thoughts on “Curs de Design de Permacultura Certificat (PDC) organizat de comunitate

  • 01/01/2015 at 11:04 pm
    Permalink

    Buna Seara

    Se mai fac cursuri de Permacultura anul acesta, pe cand inscrierile?
    Astept raspunsul dumneavoastra.

    Un an nou mai bun va doresc, liniste si implinire!

    Reply
  • 22/03/2015 at 12:03 pm
    Permalink

    Vreau sa particip la cursul de permacultura. Cand se mai organizeaza?

    Reply
  • 21/11/2015 at 7:15 pm
    Permalink

    Buna , se mai organizeaza pentru 2016?

    Reply
  • 21/11/2015 at 7:16 pm
    Permalink

    As vrea sa ma implic si in organizare daca se poate.

    Reply
  • 08/02/2016 at 11:16 pm
    Permalink

    Buna ziua

    Se organizeaza mult mai multe cursuri de 2 zile, unele la fel de bogate in informatii ca multe PDC-uri.
    Acestea sunt postate aici, iar urmatorul are loc in Bacau (12 martie 2016)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *