În vizită la SimpleWorks!

Saptamâna trecută am avut placerea să fiu invitat de catre Krishan pentru un scurt sejur de trei zile la ferma SimpleWorks, supranumit de către localnici Ferma Indianului. Am primit indicaţii despre cum se poate ajunge la fermă. Odată ajuns în Ruprea, judeţul Braşov, pe drumul naţional (sau european) E60 am făcut stânga, am trecut prin oraşul Rupea şi am mers către comuna Căţa cautând un sat pe numele lui Drăuşeni. Am ajuns în Drăuşeni şi am rătacit puţin prin sat până am dat peste câţîva localnici pe care i-am întrebat dacă nu îmi pot spune cum să ajung la fermă, am primit lămuririle necesare şi m-am întors puţuin, iar surprinderea mi-a fost mare când am vazut ca mă înderept spre o adevarată fermă. Adică se vedeau câteva construcţii de proporţii, grajduri în proces de renovare, o casă mai mult decât generoasă şi o proprietate de 300 ha cu 125 de bivoli de apă şi gazdele primitoare.

Am făcut cunostinţă cu Krishan, Xavier, Tudor, Nick care aveau treburile lor. Se construia un “chiken tractor” şi se purtau discuţii despre ce ar trebui să se întâmple cu viitorul proiect. Am făcut un mic tur al fermei, am văzut cateva paturi ridicate construite în scop didactic, o mică gradină de legume rotundă trei porci împrejmuiţi care se bălăceau în noroi de zor, nu de alta dar era o căldură destul de mare şi o turmă de bivoli undeva pe deal, iar alţii in grajd, erau defapt bivoloacicele împreună cu cei mici. Pe un stâlp de curent dezafectat din colţul casei un cuplu de berze îşi creşteau odrasla în linişte.

Am şi ajutat la primul transport de găini care urmau să îşi desfăşoare activitatea în acea construcţie mobilă.

Puteţi să-i urmăiţi şi pe FB la adresa SimpleWorks

Mai puteţi observa o „pădure comestibilă” aflate în primele stadii de dezvoltare pe o suprafaţă de 2 ha şi altele lucruri la care se lucrează. Am petrecut împreună cu Xavier urmatoarele zile discutănâd şi încercând sa-i dau o mână de ajutor în organizarea proiectului de permacultură pe care doreşte să-l dezvolte în cadrul fermei.

Aşa am aflat ca vor să organizeze printre altele şi un atelier de doua zile la sfârşitul acestei luni prin care să-şi prezinte puţin intenţiile şi bineînţeles ceea ce-i mână să facă acest lucru. Va fi un atelier despre permacultură în primul rând. Mai multe puteţi afla aceesând pagina dedicată acestui eveniment Permacultura? De ce?

În cazul în care vă veţi hotărî să participaţi vă doresc şedere plăcută. Sunt convins că vă veţi bucura de experienţa pe care o veţi avea în această locaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *