Greșeli și câteva sfaturi

Am tot amânat articolul ăsta din diverse motive. Aș fi vrut să-l postez la sfârșit de an, că atunci face toată lumea bilanțul, dar poate că-i mai util acum, înainte de a re-începe lucrările ‘agricole’, ca să fie mai proaspăt.

Deși anul ce a trecut ne-a adus multe bucurii în ale grădinăritului, cu roade bogate, zic eu, pentru cât de mult (sau puțin) le-am îngrijit – am cules de toate, din unele mai multe, din altele mai puține și nu voi detalia, am învățat multe din experimentele reușite dar, desigur, am făcut și greșeli, iar despre asta vreau să scriu acum. Din greșeli învățăm mai temeinic, nu-i așa?

Cea mai mare greșeală a fost cauzată de ideea noastră inițială, de dinainte să ne mutăm la țară, ca pentru început să nu ne bazăm exclusiv pe experimentele noastre de permacultură, despre care de-abia începeam să învățăm, ci să cultivăm o parte din legume în mod tradițional, în câmpul arat, cu linii drepte, în plin soare. Pentru asta am ‘împrumutat’ de la vecinii noștrii o parcelă de pământ arat (cam 3mx15 m) și, când a pornit vecina noastră cu săpatul, am pornit și noi…

Desigur că n-am putut să ne abținem și-am încercat ceva de genul square foot gardening, socotind și răs-socotind ce plante să punem lângă care, ca să se înțeleagă bine între ele. Am făcut un soi de paturi înălțate din pământul de acolo (dar din păcate n-am adăugat nimic alteva), vreo 8 la număr, și 4 guilduri cu cele trei surori (am pus porumb dulce, fasole albă și dovlecel). 4 din straturile pătrate le-am împărțit în 4, apoi în 16, cred, și-am sădit în ele plante bune companion, două straturi le-am lăsat pentru răsaduri  iar la ultimele 2 n-am mai avut răbdare și-am făcut ‘monocultură’ de ceapă și morcovi. Guildurile le-am făcut mai târziu, când au pus și vecinii porumbul. Ei, până acum toate bune și frumoase, aveam stegulețe la fiecare pătrățel, ca să știm ce-am pus.

 

La sfârșit ne-a venit cea mai bubuitoare idee, să sădim și trifoi printre viitoarele noastre plăntuțe, ca să le țină umezeală și ‘bucuienile’ departe.  Zis și făcut. În momentul ăla am greșit de două ori: în primul rând că l-am sădit odată cu plăntuțele noastre, deci ele n-au avut un start cum se cuvine pentru a germina și a scoate capul afară înaintea trifiului; în plus, neștiind ce capacitate de creștere are dragul de el trifoi, l-am sădit prea des, astfel că a crescut foarte înalt, concurând cu el însuși și în curând a cam înnăbușit plantele puse de noi, care, în mare parte, n-au mai avut nici o șansă. Mai târziu am plantat răsaduri în desișul de trifoi (care într-adevăr ținea pământul suficient de umed chiar pe timp de căldură mare, și nici o altă ‘buruiană’ n-a îndrăznit să treacă pe-acolo) dar ardeii și vinetele au rămas prea mici (doar un pic mai mari decât trifoiul). Roșile au supraviețuit, dar nu le-a mers bine din cauza greșelii nr. 3 și anume…

toate acele straturi erau prea departe de casă, de ceea ce în permacultură se cheamă zona 0. Fiind în grădina vecinilor, nu mergeam pe acolo atât de des ca la noi, iar când trebuia să udăm, ne plimbam cu stropitorile (destul de multe la număr) de la noi, prin livadă, prin grădina lor ca să ajungem la straturi. Orășeni comozi cum suntem, n-am făcut asta suficient de des pentru ca plantele noastre să primească suficientă apă, iar acolo unde n-am pus trifoi, pământul gol a fost degrabă (și firesc) populat de pir (cel greu de stârpit). Nefiindu-mi sub nas, n-am acționat la timp așa că straturile noastre au devenit un covor verde, dar nu foarte divers.

Nici guildurile noastre în care ne-am pus atâta încredere n-au prea fost un succes. Porumbul dulce pe care l-am plantat s-a dovedit a fi unul destul de scund, iar fasolea albă de lângă el avea nevoie de un suport mai aprig decât ce putea să-i ofere micuțul ăsta, așadar l-a cam sugrumat. Dovleceii au rămas și ei mici, bănuiesc că din lipsă de apă.

Ce e uimitor e că până și în condițiile astea (și acum, în timp ce scriu, mă simt din ce în ce mai vinovată pentru crimele comise) am cules de-acolo roșii, busuioc, câțiva ardei piperniciți, niște bob, ridichi, mazăre, morcovi (mici cât degetul, dar au fost excelenți înăbușiți, cu alte legume, și mai apoi murați),ceapă, tot mică, porumb dulce și fasole- pe care am ținut-o de sămânță, pentru că a rezistat vremurilor grele. Toate au fost mai mititele decât în mod normal, dar e firesc, dat fiind că au trecut prin vremuri grele. Și atunci, și acum îmi pare rău că am făcut greșeala de a le planta așa departe de casă, în primul rând pentru că le-am văzut cum se chinuie să trăiască iar eu nu puteam să fac prea multe să le ajut. Smulsul trifoiului și al pirului ajuta doar temporar (când o făceam mă durea sufletul văzând cum deranjez diverse insectuțe care-și duceau traiul liniștite pe acolo) iar faptul că lăsam acolo ce smulgeam ca să acopere pământul, ca mulci, a ajutat doar parțial faptului că nu puteam să le ducem suficientă apă.

Alte greșeli:

Am plantat mazărea mult prea rar. Deși i-am pus crengi pe care să se susțină, n-a prea reușit să stea dreaptă, vrejurile se cam târau pe jos. Pe ea nu părea s-o deranjeze prea mult, dar producția a fost prea mică față de ce știu că s-ar fi putut, pe aceeași suprafață. Aici un articol din perioada aceea.

Am plantat fasolea prea rar. Doar 3 boabe/cuib nu e suficient, planta nu se descurcă bine cățărată singură pe ceva, în plin soare. Nici la semi-umbră nu-i merge prea bine singură, încolăcită pe o sârmă. Unde am pus-o mai des, arăta mult mai sănătoasă.

Am sădit toate ridichile și salata deodată în loc să facem sădirea eșalonat și pe lângă asta le-am pus mult prea dese, subestimându-le. Poate dacă semințele folosite ar fi fost tradiționale și nu hibrizi din plic, n-ar fi răsărit chiar toate și n-ar fi fost prea dese. Pe măsură ce creșteau le răream și le mâncam în salată (atât ridichile mici, cu totul, cât și salata verde), căci ne era milă să le aruncăm, și n-aveam unde altundeva să le plantăm, dar asta n-a fost suficient. În plus, fiind plantate toate de-odată, s-au maturizat, evident, toate odată și, neputând să mâncăm atâtea ridichi în decurs de câteva zile, au ajuns să devină prea ațoase și tari.

Experimentul cu cartofii în sac. Citind articolul lui Doru de aici, am înțeles mai bine ce am greșit, și anume că i-am pus în niște saci prea mici, pământul pe care l-am pus a fost prea compact/bulgăros, sărac în materie organică și nu am adăugat paie. În plus i-am lăsat în plin soare, s-au prăjit de tot ( și știm cu toții că nu-s sănătoși cartofii prăjiți. Ăștia n-au fost nici măcar gustoși 😉 ) Ei săracii începuseră să crească, îmi pare rău că n-am o poză cu ei din vremea lor de glorie, dar n-a fost să fie. Am intuit de atunci ce n-a fost bine, anul ăsta vom ține cont. În plus vom avea și paie și compost la dispoziție, spre deosebire de anul ce-a trecut.

Sfaturi bazate pe ce am învățat:

-dacă sădiți mușețel prin ceapă, asigurați-vă că e mușețel adevărat, mic de statură, nu un mutant fără miros ca cel ce poate fi cumpărat la plic la Kaufland. Și sădiți-l rar, altfel va înăbuși ceapa.

-ardeii și vinetele au nevoie de multă apă sau un strat foarte gros de mulci. Înainte să le plantați asigurați-vă că puteți să le asigurați asta.

-dacă sădiți trifoi printre plante, sădiți-l rar și doar după ce plantele cultivate sunt suficient de mari cât să aibă un avans serios față de trifoi. De asemenea, nu sădiți trifoi unde aveți fasole sau mazăre.

-porumbul chiar are nevoie de mult soare. Doar câteva ore de soare pe zi nu-i sunt suficiente. Știu asta pentru că am avut niște porumb pus pe-aproape, sub niște pruni. După ce s-au îndesit frunzele prunilor porumbul n-a mai primit suficientă lumină.

-când sădiți fasolea, sădiți câte 7-8 boabe într-un cuib, și dacă e nevoie răriți plantele la 4-5. Poate chiar mai multe, n-am încercat. Spre deosebire de alte plante care au nevoie să se desfășoare, fasolii nu-i place să se cațere singură pe gard/palier/sârmă. Va fi prea expusă razelor puternice ale soarelui și va pierde multă umiditate. Dacă e mai multă la un loc, se autosusține, își crează un microclimat și își păstrează mai bine umezeala.

-cam același lucu e valabil și pentru mazăre. Dacă e rară (2-3 plante/cuib) nu se poate susține, e mai bine să fie plantată foarte deasă (încă nu știu cât de deasă, dar știu că unde-am văzut mazăre căreia să-i meargă bine era foarte deasă).

-pentru plantarea cartofilor pe verticală, recomand articolul lui Doru de care spuneam mai sus.

-plantați anualele cât mai aproape de casă, pentru a le putea avea tot timpul sub supraveghere. În plus, orice e de lucru e mult mai ușor de făcut când toate-s la îndemână (apă, unelte, aparat de fotografiat 😉 )

Una din concluzii a fost că am recoltat mult mai mult din spirala noastă, cele câteva strătulețe infime de lângă casă și cele 2 paturi înălțate decât de pe suprafața mult mai mare, lucrată mult prea departe de casă.

Până să am de povestit aventuri mai recente din grădină, vă las cu niște fotografii văratice (că m-a apucat nostalgia) și cu un alt articol drag mie, unde filosofez despre salată.

10 thoughts on “Greșeli și câteva sfaturi

  • Pingback: Greșeli în grădină | Stanciova

  • 10/01/2012 at 1:33 pm
    Permalink

    Bravo! Multumim mult pentru experienta impartasita. Asta numesc eu permacultura. Sa faci, sa gresesti, sa inveti din greseli si sa le spui si altora ce ai invatat. :)

    Reply
  • 10/01/2012 at 7:43 pm
    Permalink

    Cel mai educativ articol! 😀
    Multumim mult, Irina, ca ai impartasit cu noi din povetele anului trecut.
    Sa aveti recolte mari si sanatoase anul asta!

    Reply
  • 26/01/2012 at 4:22 pm
    Permalink

    Multumim de impartasirea experientei , iata si citeva sfaturi experimentate de mine , mazarea o pun pe rinduri ca si morcovii , adica rindurile intre ele au 15-20 cm, iar semintele le pun in rind la cca 3-5 cm una de alta , dar ce este important , trebuie multa apa , cind germineaza, cind infloreste , cind leaga pastaia, eu o udam bine de tot din foraj de mica adincime cu motor trag apa , 1 data pe saptamina , la fel rosiile , ardeii , vinetele , orice chiar si banala ceapa sau usturoi daca au apa multa la inceput si lumina multa se fac faine .. Va doresc Sanatate si putere de lucru !!!!!!

    Reply
  • 02/05/2012 at 11:14 pm
    Permalink

    Am vazut ca ati luat-o de la inceput cu gradinaritul-va admir-insa, folositi fraza-este mai ieftin daca inveti din experienta altora. Ati facut o experienta si va admir ca ati etalat greselile si daca alti nu invata din ce ati relatat, sunt categoric niste prosti si puturosi- mergeti inainte pe calea ce buna , cu stima temerarilor.
    pa IO

    Reply
  • 09/01/2015 at 7:31 pm
    Permalink

    Felicitari pentru tot ! Noi suntem inca la inceput dar m-ar bucura sa putem tine legatura in ceea ce priveste rezultatele.

    Reply
  • 09/01/2015 at 7:34 pm
    Permalink

    Am vrut sa trimit un comentariu dar mi-a aparut „comentariu duplicat,se pare ca te repeti „desi eu nu am mai scris pana acum.Ce sa fie?

    Reply
  • 19/01/2017 at 12:11 am
    Permalink

    buna!sper sa primesc un raspuns, articolul fiind mai vechi, am urmatoarea intrebare la care nu gasesc raspuns:incerc anul acesta sa ma adaptez la permacultura, unele straturi le voi mulci , incerc sa fac si compost dar, nu stiu daca e o idee buna sa pun pe post mulci, sa sadesc de fapt, trifoi alb acolo unde voi pune rasadurile de rosii… trifoiul chiar daca creste, poate fi tuns cu masina de tuns iarba inainte de plantarea rasadurilor deci inaltimea trifoiului nu va fi problema, ci faptul ca acesta fixeaza azotul e bine pt tomate??? citind ca mazarea face acelasi lucru, fixeaza azotul in sol nu e companion bun pentru rosii.. deci e bine trifoi alb cu tomate ??? multumesc frumos.

    Reply
    • 19/01/2017 at 7:01 pm
      Permalink

      Buna. Functioneaza in masura in care il folositi ca ingrasamant verde, respectiv semanat din toamna si incorporat in sol prin aratura de primavara inainte de transplantarea rosiilor. Altfel competitia este prea mare si trifoiul, chiar daca il tundeti, va fi in competitie cu rosiile pentru nutrientii din sol, respectiv va bloca/incetini cresterea lor. Spor la toate.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *