O ieşire după seminţe în Grădina Botanică din Cluj

Vestea bună a acestei săptămâni, pe care simt c-ar trebui s-o împărtăşesc încă din primul paragraf, este că se coc ghindele. Asta înseamnă că în curând toţi cei preocupaţi de guerrila gardening, sau de înfiinţarea unui colţ sălbatic, vor avea ocazia să strângă un săculeţ acolo,  sau măcar o plasă de seminţe de stejari. În treacăt fie spus, încă nu fac bine diferenţa între stejar, gârniţă, gorun, cer şi ce alte Quercus mai sunt pe lume… Dar nu sunt îngrijorat, timpul e totul aici, iar eu dintotdeauna am avut probleme când trebuia să disting între fraţi gemeni. Teiul s-a cam dus, cine a avut vreme să strângă câteva mâini de seminţe şi să le pună deoparte e bine, cine nu şi la anul va fi vreme. Aceridele sunt numai bune, ridicaţi ochii din pământ (asfaltul face rău la nervul optic) şi-o să vedeţi arţari şi paltini care deja arată ca pomii de Crăciuni, încărcaţi de fluturaşi gata să-şi ia zborul spre un pământ pe care să-l împădurească.

 

Că tot am avut vreme, am ieşit astăzi cu copiii în Grădina din Cluj. Fără false şi prosteşti mândrii locale (în timpul studiilor ieşene am fost cazat la un cămin aflat la o aruncătură de băţ de Grădina Botanică din Iaşi, mi-e drag locul acela cum dragi mi-au fost anii de-atunci), cred că cea mai impresionantă colecţie de plante din România este cea de la Cluj. Aşa s-a făcut c-au prins o bucată de deal superbă, cu râpe cu tot, şi-au „mobilat-o” fantastic, ici parc, colo pădure, mai încolo sere, şi aşa mai departe. Mare n-ar fi, dar e frumoasă de nu te saturi s-o iei la picior nici a zecea, nici a douăzecea oară. Iar pentru mine, care m-am uitat pentru prima oară după seminţe şi după copaci, parc-ar fi fost întâia intrare.

 

Ce-am pescuit? După cum se poate vedea în imagine, ceva ghinde, dar slăbuţ, pesemne că sezonul e de-abia la început, am tot cules şi-am aruncat o grămadă, care erau prea debile, care pătate cu negru, care găurite şi cu vierme înăuntru. Aici nu-mi prea fac griji, pentru că am un stejăruş care a intrat pe rod la două blocuri mai încolo de casa mea, şi o dată la câteva zile fac rondul şi culeg nişte fructe magnifice. Am mai găsit coarne, şi-am cules câteva, am pe pământul pe care l-am cumpărat Cornus sanguinea şi cred că nimic mai potrivit să reîntregesc familia cu Cornus mas. Le mai ţin în pulpă câteva zile, după care trebuie să le găsesc un loc în pământ.

 

Am găsit ceva alune, dar nu mă las în baza lor, am să cumpăr şi butaşi, însă mergem ca de obicei pe principiul că ce-i făcut e bun făcut, le găsesc eu un loc la lumină undeva. Apoi mai sunt nişte castane comestibile în coji care înţeapă, nu garantez că-s bune, şi mai ales nu cred că voi găsi prea multe când voi reveni. Arborele e situat undeva lângă sectorul gospodăresc, şi tare cred că mai sunt destui cei care stau cu ochii pe el ca să-i transforme fructele în piure. Totuşi, vreau şi eu câţiva castani comestibili în ogradă, cred că orice arbore, în limite rezonabile şi cu nişte precauţii corecte, poate fi cultivat oriunde, iar despre Castanea sativa umblă vorba că era unul dintre copacii de rezistenţă atunci când meniul europenilor era furnizat întâi de pădure, şi abia în cele din urmă de ogoare.

 

Plimbarea a mai adus nişte seminţe de conifere exotice, ceva gogoşi de platan, câteva fructe de pădure pe care mă străduiesc acuma să le caut prin atlasul botanic, nişte fluturaşi de Fraxinus ornus, şi o mână de furnici care a provocat entuziasmul nestăvilit al nefastei pentru că în-sfârşit-mă-uit-cu-folos-pe-copaci-şi-la-cer. Dar lasă, că Sabina s-a lăsat îndelung fotografiat pe stânci, bănci, copaci şi alte cuvinte terminate în –ci, iar Ştefan a declarat “şarpe” orice furtun întâlnit pe alei. Cu lejere dezertări temporare, familia a fost deci happy.

11 thoughts on “O ieşire după seminţe în Grădina Botanică din Cluj

  • 01/09/2011 at 2:44 pm
    Permalink

    Salut Radu si ceilalti clujeni.

    Am auzit ca la gradina voastra cea botanica ar fi si un arbore numit Evodia care este un melifer mai bogat decat salcamul si are avantaju ca are sezon de inflorire lung si tomnatic, cand albinele de obicei au probleme in a gasi nectar.

    Daca nu-i cu bănat si mai ajungeti acolo poate gasiti si seminte de Evodia. Cred ca acum abia infloreste.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Tetradium

    Pagini romanesti, majoritatea pe forumuri de apicultura: http://www.google.com/search?q=evodia+site:ro

    Reply
  • 01/09/2011 at 2:56 pm
    Permalink

    Draga blimpyway, despre arborele Evodia stiam din auzite, unii apicultori musculosi promiteau pe cele site-uri sa faca plantatii speciale pentru ultima burta a albinelor in toamna. Planuri de plantare as avea si eu, dar nu-i de mirare, pentru ca eu vreau sa plantez cam tot ce misca.

    Plimbarea pe care tocmai am relatat-o a fost cam scurta. Insa zilele urmatoare ajung din nou in Gradina, fara restrictii temporare semnificative. Bine ca mi-ai amintit. Intreb si de Evodia. Iau la puricat alti copaci in egala masura.

    Reply
  • 06/09/2011 at 1:03 pm
    Permalink

    Invidiata actiunea ta. Ai unde in Cluj…
    Ma intereseaza un schimb cu seminte de artari (cat mai exotici!) si ceva conifere mai deosebite. Poti sa ma sprijini?

    Reply
  • 06/09/2011 at 6:51 pm
    Permalink

    @ claudiu,

    ca bine zici. Procedam la o a doua iesire, ceva mai pe indelete, cu ochii dupa seminte de artari. Am sa le pun in niste pungi diferite, pe care le etichetez, ca sa nu ametesti cand deschizi pachetul.

    Legat de conifere, aici trebuie sa-mi anunt incompetenta. Tot ce stiu este ca au perioade de recoltare foarte diferite, iar din conuri numai unele seminte pot reusi, cele aflate la baza conului (amuzant detaliu, baza este locul cel mai aproape de punctul de insertie, adica in sus). Asadar, cele mai multe dintre semintele de conifere sunt sterile.

    Ar mai fi un detaliu: coniferele au nevoie de conditii speciale ca sa demareze, mai ales in primii ani: semi-umbra si racoare. Cum pe terenul meu nu prea este umbra, pe moment nu-mi bat capul cu ele, si probabil din cauza asta n-am deloc seminte. Singurul lucru pe care mi l-am propus sa fac este sa recoltez niste puisori de pin aparuti spontan intr-o padurice de la marginea orasului. Stau si ma gandesc daca n-ai fi interesat de asa ceva…

    Reply
  • 06/09/2011 at 8:40 pm
    Permalink

    Multumesc de oferta dar problema mare este distanta; Gradina mea botanica se cheama ‘Alexandru Buia’ :)

    Pentru artari te sprijin cu acer tataricum, acer pseudoplatanus atropurpureum si acer monspessulanum. Nu sunt pretentiosi nici la plantare, nici apoi. Momentan de asta dispun acum.

    Reply
  • 06/09/2011 at 9:05 pm
    Permalink

    Bine, Claudiu, notez acum ce ai tu. Merg saptamana asta in Gradina (numai sa nu ploua), si caut tot ce n-ai tu. Acum e un moment in care se pot strange fluturasi. Si sigur gasesc ceva ce tie iti lipseste. Apoi facem schimb.

    Ma bucur teribil ca m-ai contactat. Am de facut o perdea de arbori impotriva vantului, si dupa putina mea stiinta artarul este unul dintre cei mai potriviti copaci. In plus, sunt mai mari sanse sa am seminte peste ceva anisori de la arborii din perdea decat de la cei din masiv.

    Reply
  • 06/09/2011 at 9:34 pm
    Permalink

    Pentru gard viu cauta acer negundo. Creste rapid si suporta taierile (chiar si cele drastice). Are o rata foarte mare de insamantare fiind considerata o specie invaziva. Este foarte usor de gasit. Te pot ajuta si eu cu seminte de acer negundo.

    Reply
  • 07/09/2011 at 4:42 pm
    Permalink

    @ claudiu,

    trebuie sa fac un gard viu de 650 m, insa segmentele nu seamana intre ele. Astfel, unul trece printr-o zona expusa inundatiei temporare, pentru ca e la baza unei pante si mai balteste apa. Un alt segment este expus vantului, acolo gardul viu trebuie dublat de o perdea impotriva vantului. Al treilea segment este partial umbrit, pentru ca acolo se afla o liziera de salcam ce va trebui consolidata, iar salcamii se interpun intre rasarit si gardul viu. Ar mai ramane ultimul segment, cel mai „normal”.

    M-am gandit la gladita (Gladitsia Triachantos), pentru ca acopera mai multe functii:
    a) functia de protectie (pentru ca are spini);
    b) functia de furnizare de mulci/furaje (pentru ca se tunde);
    c) functia estetica (pentru ca asa cred eu).

    Pe de alta parte, gardul trebuie sa fie des, si atunci se mai poate apela la indesiri cu: lemn cainesc, salcam, Cornus mas etc. Am vazut cum se comporta paltinul de camp taiat prosteste de un vecin, si sunt convins ca rezista in gardurile vii.

    Reply
  • 15/09/2011 at 3:18 pm
    Permalink

    pt domnul cu gardul viu există mai multe variante: ligustrum, adică lemn câinesc se înmulţeşte f uşor prin butaşi, repede crescător, rustic. hibiscus, relativ repede crescător face şi flori iulie-august. buxus pretenţios, creştere lentă, verde tot timpul anului. carpen lăstarii se pot smulge din pădure pt că din seminţiş ies mii de plante care oricum nu vor supravieţui. este rezistent şi are un aspect deosebit. englezii îl folosesc f mult. thuia se pretează la tundere dar creşte lent şi materialul săditor e scump. glădiţa este ok dar are vigoare destul de mare.
    în ce priveşte cărţile există: cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali” de Ana Felicia Iliescu care este o carte extraordinară pt că descrie câteva sute de arbori şi arbuşti foioşi şi conifere, varietăţile decorative, dă detalii amănunţite despre înmulţirea acestora prin seminţe şi butaşi, evident şi perioadele de recoltare şi metodele de păstrare, forţare însămânţare, etc. o altă carte f bună se numeşte „Universul plantelor” de Constantin Pârvu are 870 de pag şi descrie maj specilor din zona noastră inclusin indicaţiile terapeutice. mai există o carte numită ferma biodanimică în care se pot găsi lucruri interesante. şi în fine „arbori şi arbuşti meliferi” de ing Ion Nicoleta.

    Reply
  • 23/09/2013 at 3:39 pm
    Permalink

    Dacă se poate,doresc sa schimb plante sau seminte de cornus mas. Tel 0742 750 513

    Reply
  • 27/04/2015 at 10:43 am
    Permalink

    Salutare! Sunt in Cluj de vreo 7 ani si am fost in gradina de zeci de ori insa inca habar nu am unde este Evodia. Aveti vreo poza cu el inflorit? Tare sunt curios sa vad cum arata inflorit.
    Am rugamintea sa uploadati fotografii cu vestitul copac daca aveti. Multumesc anticipat! :)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *