Răzoare de diferită ”inteligenţă” sau grădinăritul pe suprafeţe foarte mici (după N. Kurdyumov)

Moto: Scurtimea răzorului este sora talentului!

Grădinăritul pe suprafeţe forate mici, care pur şi simplu tind spre zero, constituie un vis şi tema mea preferată de discuţie. Mă căiesc: în ”Grădina inteligentă” am descris răzoarele inteligente mai mult emotiv, decât din punct de vedere practic şi al abilităţilor. Departe de ideal, după cum mi-aş dori, o fac şi în prezent. Dar, sunt şi schimbări: acum pot o mare doză din populism să o înlocuiesc cu observaţii concrete. Şi, în anii următori, am intenţia de a avansa şi mai mult – până la un sistem integru cu o roadă stabilă şi cheltuieli mici de producere. Acest lucru este interesant, dar nu se face atât de uşor şi repede, de aceea, ca şi data trecută, rog toţi adepţii mei să mă contacteze şi să se împartă cu experienţa personală. Legumele, în special verdeaţa şi salatele, în vest se cultivă la fermele mici. Aproximativ astfel de dimensiuni au loturile noastre de la ţară – 30-50 ari. Fermierii din SUA primesc de la un ar până la 1500 dolari venit. O oră de lucru pe loturile îmbogăţite cu organică se pot răscumpăra cu 50 dolari. Am calculat: o oră de lucru la noi a unui grădinar în medie este de 10-20 cenţi – un bilet la tramvai. Oare nu din cauza, că noi aruncăm seminţele în sol, mizând mai mult pe întâmplare? Solurile noastre argiloase sunt cel mai des arate şi fără nici o structură, şi îşi manifestă potenţialul numai la o umiditate optimă, ceea ce este practic irealizabil în condiţiile de climă aridă de la noi (nr. merge vorba de regiunea Cuban, Federaţia Rusă). Agricultorii produc legume destul de bune, dar cu preţul irigării şi afânării permanente. Pentru grădinarii amatori acest procedeu nu este bun. Lotul meu este identic cu cel descris mai sus: un solonceac tare ca piatra, la adâncimea unui hârleţ dai de hlei, iar să-l lucrez permanent nu am timp, dar şi chef tot nu am. Oricum, dacă puţin am fost neatent – se usucă, iar în caz de ploaie se îmbibă cu apă. Din aceste cauze, învăţ a lucra cu organica. Mi-am confirmat părerea, că anume organica poate manifesta toate capacităţile plantelor, economisind forţe şi timp. Numai pe un compost calitativ se pot vedea şi aprecia calităţile soiurilor occidentale de legume – marea lor majoritate sunt create pentru soluri organice. Dacă nu ai puteri şi timp, eşti nevoit să înţelegi: ceea ce nu-i util, aceea este nociv. Dacă depui efort, iar randament nu ai – îţi dăunezi sieşi: acest timp ai fi putut să-l iroseşti cu mai mult folos şi plăcere. Din punct de vedere al organistului, solul în general nu este bun pentru legume – numai dacă acesta nu este reprezentat de un cernoziom virgin asigurat cu irigare, de care aproape că nu mai găseşti. O suprafaţă mică de organică produce mai mult, decât o suprafaţă mare de sol. Şi cu cât mai nutritivă va fi organica, cu atât efectul acesteia va fi mai mare. Sunt sigur: de organică nu putem să ne ascundem nicăieri. Atâta-i tot: să ne deprindem să o colectăm şi să o compostăm. Şi încă una, să creăm paturi permanente – o singură dată pentru mulţi ani. Containerele cu compost, pe care le-am descris în ”Grădina inteligentă”, sunt productive, dar când colo există varietăţi mult mai practice şi ieftine. Voi descrie toate tipurile, ce le cunosc şi probez la moment, de la cele mai complicate şi scumpe – până la cele mai simple şi ieftine.

Containerul cu legume – doi ani mai târziu

Moto: …Iar dacă aţi obosit, încărcând containerul, este foarte comod să vă culcaţi şi să vă odihniţi direct în el…

Containerul cu legume este un răzor înalt, pereţii căruia sunt formaţi din cărămizi, bârne, bare de lemn, piatră. Lăţimea este aproximativ de un metru, iar lungimea aleatorie. Înălţimea este, conform posibilităţilor, de la 30-40 până la 70-80 cm. Montate direct pe gazon, cu o zonă oarbă tapetată cu teracotă, răzoarele sunt pur şi simplu uimitoare şi înfrumuseţează lotul. Sunt ideale pentru amestecul de culturi. În centru pot avea o carcasă sau un spalier pentru castraveţi şi roşii. Varianta ideală ar fi sub un acoperiş transparent, astfel legumele mai puţin vor fi afectate de fungi. Se încarcă cu organică: la fund – materialul aspru nedescompus, de asupra – compost finit. În pereţi se pot face orificii pentru plantarea culturilor ce vor atârna. Apa în exces trebuie să aibă posibilitatea de a se scurge, de aceea containerul se montează fără fund. înalte tot mai des găsesc prin reviste osanale dedicate răzoarelor. Atuurile indubitabile ar fi: a) sunt frumoase şi comode în timpul lucrului; b) oferă posibilităţi maxime de a ocupa un volum mare cu diferite culturi: şi sus pe spalier, şi pe suprafaţa compostată, şi pe pereţii laterali (cu plante atârnând); c) conţine un volum mare de compost nutritiv, care nu necesită udări frecvente şi îngrăşăminte; d) încărcat primăvara, se autoîncălzeşte şi poate servi drept seră pentru legumele timpurii; e) aproape că nu necesită pliviri şi afânări; şi în final f) ocupă spaţiu minimal, nu produce glod şi dezordine. Dar, totodată, a) el trebuie montat – pentru ce este greu de găsit puteri şi mijloace; b) este nevoie de multă organică pentru încărcătură; şi c) această organică trebuie să fie calitativă şi nutritivă. Aceste trei neajunsuri minuscule fac, ca containerul să fie inaccesibil pentru majoritatea amatorilor. Slavă Domnului, sunt varietăţi, care aproape că nu pierd din valoare, dar sunt mult mai simple. Şi totuşi, ţinând cont de gusturile diferite, să-i dăm containerului ceea ce merită. În primul rând, pentru pereţii containerului sunt improbabile materialele subţiri (placajul, ardezia, şindrila şi în deosebi fierul), prea tare se înfierbântă la soare. Iar în umbră containerul nu-l poţi plasa – nu vei avea roadă. Următorul: se încarcă containerul pe straturi. La fund se pun trunchiuri putrede, crengi, despicături, talaş. Toate acestea se umectează cu îngrăşământ azotos (uree sau oricare complex) (nr. aş propune zeama de găinaţ sau bălegar, sau orice îngrăşământ verde) şi se acoperă cu mraniţă sau pământ. În continuare, dacă este necesar efectul de seră, se pune un strat de bălegar sau compost în plin proces de descompunere, deşeuri alimentare, iarbă, paie. Şi stratul superior – 15-20 cm de compost finit sau mraniţă. Cel din urmă se toarnă în movilă – timp de o vară răzorul se va aşeza considerabil.

Când plantele vor creşte destul, se va adăoga suplimentar un strat de mulci (coji, paie, fân, verdeaţă). Pentru irigarea containerului, cel mai potrivit ar fi de îngropat vertical câteva vase (bucăţi de ţeavă sau butelii de plastic găurite). Cele mai potrivite ar fi buteliile de 5 litri de sub apă potabilă. Ele se vor umple de câteva ori per sezon – şi iată toată irigarea. În acest caz solul nu se tasează, ceea ce-i foarte important. De asemenea se poate îngropa sub stratul de mraniţă ţeavă de plastic găurită, înfăşurată cu ciorapi de capron sau alt material sintetic care permite apei să treacă (pentru ca orificiile să nu se astupe). Capătul ţevii este scos înafara containerului. Este necesar de udat: ai cuplat furtunul, ai pornit încetişor apa, şi pe 15-20 minute eşti liber. Principalul, e să nu uiţi să opreşti apa la timp. Acoperişul este o chestie costisitoare, dar sub el roşiile nu se vor ”pârli” din cauza fitoftorei, iar castraveţii vor fi afectaţi de peronosporă (mană). Sporii acestor fungi periculoşi germinează numai în picăturile de apă. Dacă plantele sunt păzite de ploi, dar şi mai bine şi de rouă (se acoperă pe noapte cu folie sau stofă), acestea rămân sănătoase până la îngheţuri în orice an, fără nici un fel de tratament. Iar sub acoperiş şi rouă este mai puţină! Containerul se încălzeşte rapid. Din această cauză, chiar şi plantele termofile pot fi semănate direct în el mai devreme decât se obişnuieşte. Este uşor pentru prima perioadă de învelit semănăturile cu folie. Calculând perioadele şi respectând poziţionarea plantelor, se poate pentru început de cules roada de ridichi şi creson (hreniţă), pe linia de mijloc de cultivat un spalier de roşii şi castraveţi, după ridichi de cultivat morcov, sfeclă, ceapă, iar după toate acestea astea şi în turul doi, şi toamna de mai reuşit de cules o roadă de salată sau ridichi de toamnă. Mai detaliat despre aceasta în alt capitol. Carcasa ar fi bine să fie executată capital – în primul rând, vânturile la noi sunt puternice, iar în al doilea, greutatea plantelor vara atinge 50 kg per metru liniar. În loc de săpat primăvara pur şi simplu se adaogă o cantitate de compost. Nu se recomandă de adăogat la organică nisip ori pământ. Din cauza lor ea se va compactiza şi se va tasa mai tare. Dar iată deşeurile de la producţia cărămizii sau argilei expandate este un material bun pentru umplutură. Ele sunt bune şi pentru cultivarea răsadului, suplinindu-le cu minerale şi mraniţă. Containerul este un lucru sigur, dar scump. Însă, există o metodă de folosire a puterii compostului de primăvară, fără a construi containerul. Se poate monta lângă grămada de compostare o secţie suplimentară. Primăvara încolo se încarcă compostul semipreparat care a stat o iarnă sub folia de plastic. În el se seamănă culturile. Cele mai recomandate ar fi: dovleceii, dovlecii, castraveţii, roşiile. Ridichile pe mraniţă proaspătă produc ”verdeaţă”, şi de aceea ele sunt semănate numai pe mraniţă veche. În anul curent, în grămada mea de compostare, legumele au ieşit de la sine – din deşeurile aruncate acolo. Ele aproximativ cu o lună le-au întrecut pe celelalte, ce le-am răsădit, şi se dezvoltă aşa, cum nu ar face-o în răzoare, nici la cea mai bună îngrijire.

Răzoare-boxe înălţate

Moto: Îmi zidesc o casă de piatră Ridichi în ea voi semăna În ziua Crizantemelor Soacrei voi dona-o Servi-mă oare cu sake? Tanka populară japoneză

Sunt cele mai indicate pentru regiunile nordice umede. Ele se încălzesc mai devreme, iar în caz de suprasaturare cu apă, nu se răzmoaie. Cei, care practică legumicultura la înălţime, pot să se lipsească de ele. Dar ştiu, că multe terenuri argiloase, în speţă cele folosite în trecut sub orez, primăvara şi în verile ploioase sunt inundate.În atare locaţii sâmburoasele trebuie semănate pe muşuroaie sau în răzoare înălţate, şi răzoarele-boxe, în cazul dat, sunt tocmai potrivite. Chiar şi în anii favorabili solul aici va rămâne compact în partea de jos, şi apele freatice nu pot alimenta stratul arabil. Dar, stratul gros de organică cu timpul este vehiculat de râme tot mai adânc, şi astfel cel mai bine afânează şi aerează solul. Pe solonceacul meu boxele îmi sunt de un folos real. Boxa reprezintă un răzor staţionar, împrejmuit cu o bordură din scânduri, ardezie sau alt material. Înălţimea răzorului este de 15-20 cm. Acesta este încarcat cu compost. Stratul de jos poate fi format din bălegar semi-descompus sau compost nefinisat, dar la suprafaţă este necesar de a pune un strat de mraniţă cel puţin de 6-7 cm. Dacă boxa este lată (1-1,2 m), atunci nu importă, cum este orientată – rândurile cu plante pot fi dispuse de-a lungul sau de-a curmezişul răzorului, dar să fie orientate de la nord la sud. Astfel plantele vor capta mai mult soare. Boxele înguste sunt dispuse de la nord spre sud. Ele vor fi examinate ulterior. Asemenea containerului, boxa poate fi dotată cu spalier pentru castraveţi, roşii şi fasole. Poate şi ea să fie protejată de un acoperiş. Se poate spune, că boxa reprezintă un container de o înălţime mai mică. La ea nu merge atât de multă organică, ceea ce reprezintă un atu. În schimb stratul subţire de organică nu este atât de nutritiv şi îşi pierde rapid capacităţile; în afară de asta ea mai rău reţine umiditatea şi se usucă destul de repede: pe timp arid ea trebuie udată de două ori pe săptămână. Din aceste considerente, boxa necesită, în calitate de supliment, o săpătură şi un amendament iniţial, un strat gros de mulci şi un butoi pentru infuz organic (pentru irigări stimulatorii). Udatul boxelor se petrece mult mai rapid, luând apa cu căldările din rezervor şi turnând-o atent pe mulci. Cu furtunul, la un jet moderat, procesul se întinde – suprafaţa este mare. La noi vara jetul este foarte mic, şi eu am hotărât definitiv să amenajez rezervoare şi sistemul de irigare – la fiecare răzor ţeava sa de alimentare. În prezent pierd şi din timp, şi din roadă numai de aceea, că nu reuşesc să ud cumsecade toate răzoarele! Însă, este raţional în general să nu cheltui timp şi puteri pentru aceasta. Mai bine cheltui bani. Dacă solul este bun, boxa nu mai necesită săpătura iniţială. Solul se afânează intens sub aceasta la adâncime mare chiar din primul an – cel puţin la 20 cm. Primăvara eu numai răstorn pe răzor 3-4 roabe de compost proaspăt. Seamăn şi sădesc direct în el. când plantele cresc ceva, aştern mulci din: iarbă, coji, paie. Buruienile, care sunt în număr destul de mic, se smulg cu uşurinţă. Lucrul principal constă în a alimenta cu hrană şi apă boxa. Atunci în ea, ca şi în container, se pot cultiva 3-4 roade timp de un sezon, începând cu primăvara timpurie până toamna târziu. Cu ajutorul arcurilor de sârmă sau a unei carcase simple, boxa cu uşurinţă devine solar. Primăvara în ea sub folie este uşor de cultivat răsadurile. Vă asigur, răsadul, cultivat într-un atare solar sub stofă sau folie, va fi mult mai calitativ decât cel de la piaţă.

Răzoare înguste şi boxe înguste

Moto:…Iar îngustimea răzorului, ne relatează despre viziuni largi.

Răzoarele înguste sunt cele mai raţionale şi productive din toate formele de straturi. Lăţimea lor nu este mai mare de jumătate de metru. Iar cărările dintre ele – aproape de un metru. Pe fiecare răzor se cultivă numai două rânduri de plante, dispuse de-a lungul marginilor, în formă de şah, conform unei scheme îndesite (detalii – mai târziu). Într-o atare geometrie este ascuns un potenţial enorm de productivitate. Demult s-a constatat: plantele de pe margini se dezvoltă aproape de două ori mai bine, decât cele din mijlocul culturii – ele dispun de mai mult soare şi spaţiu pentru creştere. Prin aceasta se explică inconvenientul amplasării reuşite a plantelor într-un răzor lat cu o cultură mixtă. Iar aici toate plantele sunt de margine. Cărarea lată de aceea şi este necesară, pentru a le facilita accesul la lumină şi suprafaţă. Metoda răzoarelor a fost elaborată detaliat de către Jacob R. Mittleider. El a răspândit răzoarele înguste prin toată lumea. Răzorul îngust poate fi creat chiar din sol. În acest caz el este limitat de creste formate din pământ. Irigarea se face la rădăcină şi apa nu se scurge de pe răzor. Practic aceeaşi cantitate de legume este culeasă de pe o suprafaţă de trei ori mai mică – ce atu! Se poate monta şi un spalier pentru legumele cu înălţime mare. Poate fi împrejmuit cu o bordură din scânduri şi încărcat cu organică: va rezulta o boxă îngustă cu organică sau cu compost. Se poate, după Mittleider, de încărcat boxa îngustă cu talaş, nisip sau cheramzit şi de cultivat legumele prin irigare permanentă cu soluţii minerale. În cazul răzoarelor înguste, scade simţitor volumul utilizat al solului. Proporţional creşte şi rolul nutriţiei: indispensabile vor deveni vasele pentru infuzii organice sau soluţii minerale. Răzoarele înguste se irigă mult mai repede, dar este necesar de efectuat acest lucru mai frecvent. După Mittleider – în fiecare zi. Acest lucru nu-l va aranja pe oricine, de aceea eu prefer să discut despre boxe înguste cu organică şi un strat de mulci. Ele menţin suficient de bine umiditatea. Adepţii lui Mittleider scobesc la negru cărările dintre rânduri. Nu cred că este benefic în condiţiile noastre de climă. Este mai raţional de acoperit cărările cu un gazon. Iar dacă aveţi la dispoziţie în cantităţi nelimitate: paie, talaş, rumeguş – aruncaţi-le între răzoare în strat gros, solul nu trebuie să se usuce.

Şanţurile – răzoare înguste pentru climă aridă

Moto: Cât de mult nu te-ai obosi lucrând pământul, tot în el te vei odihni într-un final.

Încetul cu încetul adunăm atuurile tuturor tipurilor de răzor, le micşorăm cheltuielile şi le adaptăm la condiţiile locale. Dacă lotul dumneavoastră niciodată nu este inundat, cel mai indicat ar fi ca boxa îngustă de compost să fie afundată în pământ. Direct în gazon sap şanţul cu o lăţime egală cu două de hârleţ şi adâncimea de un hârleţ. La fundul şanţului arunc bălegar, iar deasupra lui compost finit. Sădesc în două rânduri paralele roşii, castraveţi, fasole, ardei. Când plantele vor prinde tonus şi vor creşte niţel, încarc şanţul cu coji. Îngrijirea se reduce la udări odată la 3-4 zile, iar când mai cad şi ploile, şi mai rar. Cei drept, sunt nevoit, de vre-o două ori pe vară, să trec cu secera printre răzoare (iarba creşte foarte abundent). În acest an am aşternut suprafeţele dintre şanţuri cu pânză de plastic pentru saci şi asupra ei am aruncat fân. Pentru momentul totul este formidabil, deja este luna iulie, iar iarba încă nu a răsărit! Plantele în şanţuri se dezvoltă bine, iar dacă mai este asigurată irigarea şi hrănirea suplimentară – pur şi simplu excelent. Patul şanţului anual este afânat şi se aşează: viermii duc cu ei în adâncime compostul. Chestia principală este că şanţurile menţin excelent umiditatea, şi chiar la o irigare foarte moderată, cresc bine şi castraveţii, şi varza. Dar, când acolo, şi acest procedeu poate fi adus până la absurd. Pentru bostănoase nici măcar şanţuri nu trebuie săpate!

Gropile – apogeul grădinăritului lenos

Moto: Mă desfac în patru, munţi voi răsturna, numai ca să nu fac nimic!

În ”Grădina inteligentă” este desenat butoiul cu plante. Este o idee minunată, dar în realitate se primeşte, că în condiţiile de căldură de la noi butoiul are nevoie de o irigare permanentă, cea mai indicată fiind prin picurare. Dar, haideţi, să îngropăm acest butoi în pământ! Sap groapa, aproximativ 1×1 metri şi o adâncime de două hârleţe. La fundul ei torn o roabă de coji amendate. După aia – o roabă de bălegar. Iar de asupra – o roabă de compost. Am aşternut în jurul ei pânza de plastic, marginile căreia le-am afundat în groapă. Pe o rază de 3-4 metri am acoperit covorul de buruieni cu carton, ţoale vechi, după care am aruncat şi nişte fân. Am semănat în groapă 20 dovleci şi tot atâtea boabe de porumb. Plantele cresc ca pe drojdii. Deja mă căiesc, că în centrul gropii nu am semănat castraveţi, s-ar fi încolăcit pe tulpinile de porumb. Toată îngrijirea se reduce la faptul, că o dată în săptămână arunc furtunul cu apă pentru 10 minute. Acelaşi procedeu îl testez şi pentru pepenii galbeni, dovlecei, pepeni verzi. Observ: că pentru irigarea gropilor este mai binevenit de îngropat ţevi sau butelii de plastic şi de asigurat mai multă nutriţie.

Foişoare, garduri şi pereţi de la sud

Dacă gardul dv. este confecţionat din plasă, atunci sunteţi posesorul unui spalier formidabil pentru plante agăţătoare cu putere mare de creştere. Este suficient de săpat de-a lungul gardului un șănțuleț şi de umplut cu organică. Plasa este comodă în special pentru fasole şi castraveţi. Are un mic neajuns: toamna este necesar să o curăţ de curpeni. Dar avantajul este mult mai mare – nici nu trebuie montat spalierul şi răzorul nu necesită loc suplimentar. Exact în acelaşi mod se poate înconjura şi foişorul cu un şănţuleţ. Încojurat de diferiţi dovleci şi fasole decorative (cu flori albe, roşii, violete), el are un aspect impresionant. Nu face de sădit în jurul foişorului castraveţi, ei încep devreme să sufere de boli şi pierd definitiv din atractivitate. Pereţii dinspre sud şi vest asigură plantele cu căldură suplimentară şi lumină reflectată, prin care fapt le grăbesc dezvoltarea. În calitate de zonă oarbă, la mine sub geamuri se află răzoare cu mraniţă. În sus pe perete dau drumul la fasole, ceva mai deplasat de el şi mai jos – roşii de tip cherry, şi mai este loc pentru un rând de colrabi sau broccoli, care la început de iulie sunt înlocuite cu flori.

Piramidele şi umbrelele

Nu sunt altceva, decât nişte gropi suplimentate cu o carcasă pentru plantele căţărătoare. Cel mai bine aici se simt castraveţii şi fasolea, dar şi o pereche mai rar întâlnită – tladianta (Thladiantha dubia) şi ciclantera (Cyclanthera pedata). Se spune, că ele trebuie să crească împreună, deoarece ciclantera polenizează tladiata, care altfel nu face fructe. A cultiva douăzeci de tufe de castraveţi pe un metru pătrat este visul unu leneş veritabil. Şi încă un avantaj: piramida se protejează uşor de îngheţuri cu stofă sau folie de plastic. Şi în final, înfrumuseţează grădina. Şi – nici un fel de muncă, în afară de udat şi dirijarea plantelor la început de vară.

Rezultatul final

Moto: Ajunge de depăşit termenii! E timpul de totalizat!

Până la o concluzie finală mai e departe, dar direcţia de activitate deja se concretizează. Este necesar: a) de folosit geometria răzoarelor înguste; b) pe terenurile aride acestea se vor afunda în sol, iar pe cele inundate vor fi înălţate, şi, în ambele cazuri, se vor încărca cu organică, iar mai târziu se vor acoperi cu un strat gros de mulci; c) acolo unde este posibil se vor comprima până la starea de groapă (cu piramidă) umplută cu organică şi acoperită cu mulci. Toate spaţiile libere şi trecerile dintre răzoare se vor cosi, pentru a transforma vegetaţia sălbatecă într-un gazon de ierburi. Pentru şanţuri şi boxe se vor monta sisteme de irigare (furtun găurit de-a lungul răzorului sau vertical bucăţi de ţeavă şi bidoane de plastic) şi se vor asigura cu butoaie pentru infuzii şi soluţii nutritive. Mişcându-ne în această direcţie, putem, fără mare efort, să înfruntăm seceta de la noi şi să ajungem la un astfel de tip de grădină, la care efortul principal se reduce la reglarea creşterii plantelor prin ciupire şi legare, şi la culesul roadei. Daţi-ne timp, atunci noi şi aceste operaţiuni vom reuşi să le simplificăm până la minimum! De aici rezultă, că direcţia noastră în fond este calea de ”industrializare” a grădinii cu suprafeţe mici, cu o ”înlocuire obligatori a efortului muscular prin efortul organizatoric al inteligenţei umane”. Metoda răzoarelor şi boxelor înguste este descrisă în cărţile lui J. Mittleider, T. Ugarova, S. Dubinin. Însă se folosesc la moment rar de tot, iar astfel de cunoştinţe sunt necesare multora. Din acest considerent, vă propun succint ”Bazele cultivării legumelor pe paturi înguste” cu comentariile mele de rigoare.

Boxe şi şanţuri înguste sau grădina fără probleme

Moto: …Anume îngustimea metodei date atât de bine lărgeşte posibilităţile ei.

Combinând într-un răzor lat diferite culturi, încerc de pe aceeaşi suprafaţă, să culeg o cantitate mai mare de legume. Şi nu întotdeauna reuşesc acest lucru aşa, după cum mi-l doresc. Seminţele nu sunt de calitatea sau soiul dorit, îngheţurile au venit pe neaşteptate, sau răsadul s-a primit firav sau prea bătrân, sau pur şi simplu nu am intuit viteza de creştere, nu am luat în calcul necesarul de căldură – şi iată deja, cel care conform planului trebuie să fie mai scund, iese şi-l suprimă pe cel care trebuie să fie mai înalt; apare concurenţa pentru spaţiu şi lumină, şi plantele care au rămas în urmă cu creşterea, nimerind printre altele mai puternice, rămân în urmă cu totul. Răzoarele înguste elimină definitiv problema amplasării plantelor. Este suficient de a respecta distanţa pe rândul de cultură. Plantele ”şed” în două rânduri, fiecare din ele ”priveşte” în trecerea largă dintre răzoare şi aspiră cu bucurie la libertate, folosindu-se de ocazia de a trăi din plin. Anume în aşa mod semăna plantele sale Ovsinski, ”pentru a le asigura cu cantitatea necesară de lumină şi, într-un mod oarecare, să le facă să dorească să formeze bobul măşcat în speranţa, că acesta va cădea imediat în spaţiul liber”. Lăţimea răzoarelor este de 40-50 cm, iar a trecerilor dintre ele de 1 m. Dacă suprafaţa terenului este foarte mică, atunci trecerile pot fi reduse la 80 cm, numai cu condiţia că lotul este iluminat pe toată suprafaţa şi permanent. La prima vedere se pare, că solul în treceri şede fără folos. Anume că trecerile şi funcţionează, şi încă în ce mod! În primul rând, o grădină ,alcătuită din răzoare înguste, dă nu mai puţine legume, ci tot atâtea sau chiar mai multe de pe metru pătrat, decât o grădină obişnuită. În al doilea rând, acest lucru are loc, în detrimentul faptului că pe un ar sunt numai 33 metri pătraţi de răzor. În al treilea – reiese, că răzoarele vor primi mai multă apă şi îngrijire, la un efort mai mic. Şi în al patrulea – acest efort este mai ”comod şi plăcut”, iar grădina mai frumoasă şi bucură privirea. Iar dacă trecerile sunt acoperite de mulci, atunci şi rădăcinile şi partea aeriană ocupă spaţiul în totalitate. Şanţurile mele îmi plac deja mult mai mult decât boxele late: plantele arată mai bine şi probleme cu ele apar mult mai puţine. Din aceste cauze, eu în fiecare an cu mare plăcere amenajez o pereche nouă de şanţuri, şi în grădină îmi este interesant să activez. Multe sfaturi şi date le culeg din cartea ”Grădinăritul în familie pe paturi înguste” de T. Iu. Ugarova. Tatiana Iurievna este un adevărat maistru al paturilor înguste, iar experienţa sa este acumulată din activitatea practică. În afară de aceasta, multe procedee de ”dirijare” a paturilor înguste sunt comune şi grădinăritului inteligent. Însă, voi remarca: Ugarova urmăreşte cu stricteţe metoda lui Mittleider şi utilizează alimentaţia cu soluţii minerale şi irigarea zilnică. Plantele, în acest caz, cresc în condiţii apropiate de cele de seră, de aici şi chezăşia unei roade bune. Eu însă, voi examina răzoarele organice cu mici amendamente de minerale, acoperite cu mulci şi irigări, după posibilităţi – varianta pentru amatori. Din aceste considerente datele Tatianei Iurievna despre productivitatea culturilor nu le voi elucida. Este puţin probabil ca aceasta să fie la noi la acelaşi nivel. Cu toate că, cine să ştie! Noi avem alte avantaje: mulciul, aproape opt luni de vară, calcularea variantelor mai reuşite de combinare a culturilor. Iar calculul îl vom face conform roadei totale pe întreg sezonul!

Cum dispunem şi amenajăm răzoarele înguste?

1. Răzoarele se dispun pe un teren bine iluminat de la nord spre sud. 2. Marcajul se face cu ajutorul a două şnururi, întinse paralel la 45 cm. Sunt trei variante. a. Fâşia de 45 cm lăţime se amendează cu îngrăşăminte şi se afânează, se greblează şi se nivelează în plan orizontal (în caz de irigare cu furtunul, la un unghi cât de mic al pantei, apa se scurge întro singură direcţie). Din treceri se adună solul şi se formează creste cu o înălţime de 8-10 cm. Ulterior, irigarea se face numai pe suprafaţa patului. Dacă solul este fertil şi se foloseşte mulciul organic, această variantă nu va fi mai rea decât şanţurile cu organică, însă este foarte dificil de menţinut constant nivelul orizontal. b. Sub controlul şnururilor se sapă şanţul cu adâncimea de un hârleţ, şi nu este obligator de nivelat fundul. Drepţi trebuie să fine numai pereţii. Pentru ca iarba să nu prolifereze în şanţ, pe pereţii lui se atârnă fâşii de carton, ruberoid sau folie de plastic, marginile cărora se coboară în şanţ la 7-10 cm. Marginile din afară a fâşiilor se acoperă cu solul extras, care se mărunţeşte sau se tasează în strat subţire. Acesta va fi permanent uscat şi buruienile practic nu vor mai creşte. La mine nu cresc, exceptându-le pe alea, care au găsit găuri în material. Şanţul se încarcă cu organică: jos – bălegar şi amendamentul mineral (Ca, K, P), deasupra – 10-15 cm compost. c. Şnururile se scot şi în locul lor se pun scânduri, întărite cu ţăruşi, şi boxa formată se încarcă cu organică, ca şi în cazul şanţului – cu moviliţă. Se poate proceda şi în mod permaculturist şi să izolăm buruienile, aşternând la fundul boxei hârtie. Iar dacă doriţi de îndată să adânciţi stratul afânat şi să luaţi maximul, atunci fundul boxei se poate presura cu compost şi săpa fără răsturnare, în straturi subţiri. În cazul când aveţi sol sărac, foarte argilos sau stratul gleic este aproape de suprafaţă (ca la mine) organica este indispensabilă. În condiţiile de la noi, amendamentele numai cu îngrăşăminte minerale puţin probabil să fie eficiente – poate doar în cazul udărilor zilnice. Iar pe organică îngrăşămintele minerale funcţionează şi în doze mici. Dacă terenul este inundat, este mai raţional de montat boxe, deoarece în şanţuri plantele se pot altera după ploile frecvente. 3. Pentru plantele înalte se asamblează spaliere. Se poate, desigur, şi araci de înfipt pentru roşii, dar deoarece răzoarele sunt permanente, este mai raţional de montat spaliere sau carcase din armătură şi sârmă. Armătura sau sârma de jos trebuie să se afle la înălţimea de 25-30 cm, de ea este comod de fixat folia cu ajutorul cleştilor de rufe pentru protecţia de primăvară. Armătura de sus se fixează la înălţimea de 1,8-2 metri, conform înălţimii grădinarului. Între armături se fixează vertical numai șpagat sau sârmă. Plantele pur şi simplu se răsucesc în jurul lor. Pentru roşii este necesar de a mai întinde o sârmă orizontală, la 70-80 cm de la cea de jos, tufele viguroase atârnă, în general, la acest nivel. 4. Udatul se face pe suprafaţa răzorului. Dacă el este acoperit cu mulci, atunci este suficient de udat şanţul o dată pe săptămână, iar boxa – de două ori. Dar cât timp se cheltuieşte pentru această operaţiune! De aceea – nu mă jenează să repet acest lucru – va fi mai raţional de montat un sistem automat de distribuire a apei. O variantă pentru conducta de apă: în răzor, la o adâncime de 20 cm, este îngropată o ţeavă de plastic cu găuri de 1 mm (se poate sparge pur şi simplu cu cuţitul sau dalta) la fiecare 15-20 cm. Va fi mai bine, dacă găurile vor fi dispuse simetric pe ambele părţi. Ţeava se înfăşoară cu ceva stofă sintetică sau se plasează între straturi de paie sau talaş, pentru ca solul să nu astupe găurile. Este nevoie de efectuat udatul? Cuplaţi la capătul ţevii furtunul şi porniţi apa! Timpul necesar pentru udat stabiliţi-l pe cale experimentală. O astfel de irigare nu tasează solul şi favorizează afânarea rapidă a patului şi redistribuirea organicii în adâncime şi lăţime, ceea ce îmbunătăţeşte fertilitatea solului. Altă variantă – pentru puţuri şi rezervoare. La fiecare metru în răzor se îngroapă căldări, bidoane de plastic (de 3-5 litri), găurite din toate părţile în jumătatea de jos. Se pot folosi şi buteliile, dar ele vor fi necesare într-o cantitate de trei ori mai mare. Le tăiaţi fundul şi le îngropaţi la 2/3 cu gâtul în jos. Umplerea acestor vase cu apă şi va constitui procesul de irigare.

Cum se efectuează semănatul şi răsăditul în răzoare înguste?

1. Şi seminţele, şi răsadurile se dispun pe margini, în două rânduri, de-a lungul bordurilor. Amplasarea în două rânduri constituie principalul atu al răzoarelor înguste – de margine trebuie să fie toate plantele. La metoda lui Mittlaider se lasă mijlocul răzorului gol din considerentul, că încolo se presară îngrăşămintele care ulterior sunt diluate prin irigare. Însă, în cazul patului organic, mă pronunţ hotărât, se poate utiliza şi fâşia de mijloc pentru castraveţi, fasole, roşii viguroase, or pur şi simplu se seamănă încă un rând suplimentar de morcovi, ceapă, usturoi, sfeclă. Detalii – în alt capitol.

2. Şi pe rând, şi pe suprafaţa răzorului se foloseşte o amplasare mai raţională a plantelor: nu faţă-n faţă (în colţurile pătratului), ci cu deplasare (în colţurile triunghiului), sau în ”formă de şah”. Plantele (morcovul, sfecla, ridichea) în rând sunt rărite, folosind acest principiu.

3. Plantele pe rând se seamănă sau plantează mai des ca de obicei. Aduc datele lui T. Iu. Ugarova despre amplasarea plantelor. Probabil, putem planta culturile şi mai des sau să amplasăm răzoarele în locuri umbrite (la noi la sud afluxul de căldură şi radiaţii solare aproximativ cu o pătrime este mai mare, decât în zona de mijloc (nr. a Rusiei), unde grădinăreşte Tatiana Iurievna). Mai introduc şi unele corijări ce ţin de utilizarea spaţiului de mijloc al răzorului.

4. Puţin probabil să reuşiţi plantarea după schemă fără marcher, care nu este altceva decât o stinghie de 1-1,5 m, pe o parte a căreia sunt însemnate intervale de 8,5, 17, 34 cm, iar pe alta – de 5, 10, 30. Fiecare interval este marcat cu o culoare anumită.

Tabel nr 1

Cultura Distanţa pe rând, cm Cultura Distanţa pe rând, cm
Ridiche 5 Pătrunjel 5
Creson 5 Mărar 5
Coriandru 5 Ceapă multianuală (de apă, de tuns, Allium nutans) 5
Aceste culturi, precum şi cele aromatice se pot planta în trei fâşii cu două rânduri. Pentru plantele multianuale se rezervă un strat aparte, unde ele vor ocupa puţin loc mai mulţi ani la rând.
Morcov 5
Morcovul se poate planta în două fâşii cu două rânduri, cu o distanţă de 5 cm între rânduri.
Sfeclă de masă 5-8 (cu cât mai rar, cu atât rădăcinile vor vi mai măşcate)
Ceapă pentru bulb 5 Praz 5
Aceste culturi pot fi sădite în două făşii cu două rânduri, dar între rânduri se lasă 9-10 cm.
Ardei, vinete 30 Ardei iute 25
Mazăre 3-5 Ţelină de rădăcină şi de peţiol 17
Fasole determinantă 7 Păstârnac 10
Fasole urcătoare 3-4 Varză de bruxel 60
Daikon 17 Broajbă 25
Varză de pekin 10 Colrabi 17
Mangold (sfeclă pentru frunze) 17 Salată de frunze 25
Salata de căpăţână 20-30 Varză albă soiuri timpurii 30
Varză albă soiuri semitimpurii şi târzii 35 Varză roşie 35
Broccoli 35 Conopidă 35
Varză chinezească 30
Aceste culturi se plantează în două rânduri sub formă de şah.
Roşii determinante 30 Roşii indeterminante 17
Castraveţi fără suport 25 Castraveţi pe spalier 17
Dovlecei, zukkini şi patissoni 70 Dovleci 100
Fisalis 50

Acestea din urmă se plantează în un singur rând. Însă: a) dacă pentru culturile urcătoare se montează un spalier în două rânduri (la 45 cm unul de celălalt), numărul lor pe un răzor se poate majora de 1,5 ori, sau b) plantând lianele într-un singur rând, pe lângă ele se pot planta culturi scunde, amplasate mai rar ca de obicei de 1,5 ori. Spre exemplu, eu am combinat în şanţ un rând de castraveţi pe spalier şi două rânduri de varză, şi rezultatele sunt destul de bune. Dacă umbrirea durează 4-5 ore pe zi, atunci nu se fac: ceapa pentru bulb, mazărea, orice tip de fasole, varza de bruxel, conopida, salata pentru căpăţână (nu face căpăţână), precum şi castraveţii, roşiile, ardeii, vinetele, dovleceii, dovleacul. Celelalte legume, la o umbrire parţială, sunt plantate mai rar pe rând în medie de 1,5 ori. Acestea sunt: sfecla, ţelina, prazul, păstârnacul, broajba, varza de Pekin, colrabiul, mangoldul, varza albă, broccoliul, varza de China, salata pentru frunze.

Cum să îngrijim culturile legumicole, vom examina în capitolul respectiv. În cazul răzoarelor înguste principala îngrijire se reduce la: eliminarea frunzelor bătrâne şi bolnave, udatul şi alimentarea stimulatorie. Pentru liane şi roşii mai apare legatul de suport şi copilirea. Cel mai greu lucru constă în a culege la timp roada, şi a nu permite plantelor să treacă de perioada optimă pentru consum. Dar, cred, că ne isprăvim cu acest lucru.

P. S: vedeţi aici http://blogs.mk.ru/users/4134613/post170692903/ cum cresc plantele de legume pe răzoare-boxe, cei drept textul este în rusă, dar în mare majoritate coincide cu ce-i scris mai sus.

2 thoughts on “Răzoare de diferită ”inteligenţă” sau grădinăritul pe suprafeţe foarte mici (după N. Kurdyumov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *