Zonarea

„De ce ţăranul care-şi creşte vacile libere pe pajişte şi găinile prin livada, îşi cultivă legumele fără să foloseasca chimicale şi are toaletă ecologică în fundul curţii, el de ce nu face permacultură, că totul e natural, nu? Care-i diferenţa dintre agricultura tradiţională (mai nou numită destul de dispreţuitor „de subzistenţă”, grădinăritul organic şi permacultură?”

Prima, şi cea mai importantă diferenţă este dată de principii, care alcătuiesc baza morală a modului în care un om sau altul practică agricultura. Dacă nea Ion din vârful dealului nu stropeşte roşiile cu nimic, bravo lui, dar dacă face asta doar pentru că astfel îşi poate vinde roşiile cu un preţ mai bun, asta nu e permacultură. Nimic nu (ne) garantează ca anul următor nu va trece la cultivarea OMG-urilor, dacă aşa va avea un câştig mai mare.

O altă diferenţă între agricultură şi permacultură este chiar aceea care derivă din cuvântul „permanent” ce intră în denumirea permaculturii şi anume durabilitatea. Permanenţa, perpetuarea caracteristicilor pădurilor-grădină chiar şi în absenţa intervenţiei omului.  O grădină obișnuită va pieri dacă omul nu o îngrijește. În câțiva ani, nimic nu va mai aminti că acolo au au crescut cândva roșii și castraveți. O grădină de tip forest-garden nu numai că se va menține chiar și fără ajutorul omului, dar, pe măsură ce copacii vor crește, va produce unori chiar mai mult decât ne-am fi așteptat. Se cunosc destule exemple de grădini de tip forfest-garden sau livezi bine concepute, înființate cu sute de ani în urmă, care produc și acum, chiar fără intervenția omului.

Dar şi aceasta diferenţă devine evidentă doar în timp, pe măsură ce nou-înfiinţatele grădini-livadă se maturează şi capătă stabilitate, devenind ele însele ecosisteme mature şi de sine stătătoare.

Şi totuşi, cum, după ce putem recunoaşte cel mai uşor o grădină amenajată după principiile permaculturii, neştiind nimic despre cel care a conceput-o şi ideile sale şi  asta chiar în stadiile timpurii ale grădinii, în care nu putem vedea pădurea/livada din cauza pomişorilor nu mai groşi de-un deget?

Cea mai simplă şi mai rapidă metodă de a recunoaşte o astfel de grădină este zonarea. Grădina de legume la care tocmai priviţi e situată undeva, la câteva zeci, sau chiar sute de metri depărtare de casa proprietarului?Peste tot, împrejurul casei se aşterne „frumos şi curat” un covor de beton sau de dale ceramice,  simplu şi comod de întreţinut? Sau un loc, eventual împrejmuit cu ceva plasă de sârmă, destinat păsărilor de curte care „fertilizează” zilnic drumul către casă? Sau o grădină de flori, în care nu-şi are locul nimic atât de vulgar ca legumele? Sau, şi mai şi, gazon şi doar gazon de  jur împrejur? Atunci e clar, acolo nu-i loc de permacultură.

Permacultura oferă un sistem de gestionare a grădinilor şi gospodăriilor numit Metoda-Zonelor-şi-Sectoarelor, mai pe scurt zonare. Această metodă ne ajută să decidem unde să plasăm toate elementele grădinii în aşa fel încât acestea să funcţioneze împreună mult mai eficient și, bineînțeles, în favoarea noastră.

Zonarea începe din faţa uşii de la intrare. Consideraţi casa ca  fiind Zona 0. Apoi plasaţi plantele şi alte elemente ale grădinii pe care le folosiţi cel mai des sau cele care necesită cea mai multă atenţie şi îngrjire în apropierea casei. De exemplu, unii dintre noi folosim aproape la fiecare masă plante verdeţuri proaspete. Unde ar trebui să plasăm grădina de verdeţuri? Bill Mollison, cofondatorul permaculturii, spune: „Când vă treziţi dimineaţa devreme şi pământul este încă acoperit de rouă, îmbracaţi-vă cu un halat de baie moale şi încălţaţi nişte papuci de casă pufoşi. Apoi ieşiţi afară ca să culegeţi ceapă verde şi alte ierburi pentru o omletă. Dacă, atunci când vă întoarceţi papucii vă sunt uzi, grădina voastră de verdeţuri este prea departe.”

În acest sistem, grădina de verdeţuri ar trebui  plasată în ceea ce se cheamă „Zona1.”

Ideal, Zona1 ar trebui să încercuiască casa, pe o suprafaţă delimitată de o linie imaginară aflată la6- 12 m  distanţă în jurul casei, practic zona cea mai uşor şi rapid accesibilă din casă.  Aici trebuie amplasate plantele şi elementele cele mai des folosite şi cele care necesită cea mai multă îngrijire.  O Zonă1 tipică ar putea să conţină straturile înălţate de legume, care necesită mulcire şi sau plivire, o zonă mică de relaxare, un copac ce oferă umbră, un pom fructifer pitic,  câteva plante de roşii-cherry şi unele dintre cele mai frumoase şi delicate plante. Orice element de design care are nevoie de observaţie atentă sau de îngrijiri speciale, cum ar fi pomii pe spalier aparţine Zonei1.

De exemplu, o grădină de verdeţuri care poate fi ţinută sub observaţie chiar de la fereastra bucătăriei, are mai multe şanse să fie bine îngrijită decât una aflată în spatele casei.

E pur şi simplu logic. Nu pui nucul, pe care nu-l vizitezi mai mult de cateva ori pe an la 5m de casa şi pătrunjelul  în fundul grădinii.  Aduceţi grădinile de legume aproape de casă, în special plantele pe care le folosiţi zilnic. Vi se par urâte grădinile de legume? Lăsaţi deoparte gândirea liniară. Fiţi creativi: curbaţi straturile de legume, combinaţi plantele anuale cu cele perene,  ierburile aromatice cu tufişurile, cu florile ce atrag insectele benefice şi cu plantele formatoare de sol.

Zonele nu sunt strict circulare şi nici strict concentrice. Nu exista reţetă universală. Totul este individual, pentru fecare grădină în parte (şi pentru fiecare beneficiar).

Dacă, de exemplu, grădina în cauză este un lot lung şi îngust, atunci drumul de la poartă către casă, chiar dacă este mai mare decât lungimea „ideală” atribuită zonei1, poate fi inclus în această zonă. Pe  marginile lui vom plasa plantele care necesită cea mai multă atenţie.  Asfel, de fiecare dată când plecăm la lucru sau când ne întoarcem acasă, parcurgând acest drum putem observa evoluţia acestor plante şi, cu puţină atenţie, putem observa imediat când apare o problemă.

Dincolo de Zona1 începe Zona2.  Aceasta este locul arborilor fructiferi, straturilor terasate, arbuştilor frutiferi şi tufişurilor. În această zonă putem cultiva plante ce nu necesită îngrijire zilnică: cartofi, fasole, varză ş.a. În această zonă putem inter-planta un amestec de legume, flori şi plante perene care necesită o îngrijire mai puţin frecventă, plus o mică livadă şi eventual o seră. Acestea sunt elemente pe care nu le vizităm în fiecare zi, aşa că întreţinerea acestei zone cere mai puţină muncă. Graniţa dintre Zona1 şi Zona 2 este locul ideal pentru plasarea adăposturilor animalelor mici: iepuri, găini, albine…

Designul ecologic trebuie să plaseze fiecare element în relaţii corecte cu celelalte şi trebuie conceput cu grijă, pentru a ne uşura munca şi a economisi timpul. De exemplu, dacă locul păsărilor este plasat la capătul cărării dintre straturile înălţate, putem combina plivitul cu hrănirea păsărilor şi strângerea ouălelor. Putem plivi, arunca iarba obţinută la păsări şi ne putem întoarce cu coşul cu ouă în acelaşi drum. De ce să facem trei drumuri?

De asemenea, tot aici ar trebui amplasat locul pentru compost.

Zona3 cuprinde livada mare, culturi de câmp, gen cereale şi culturile destinate comercialzării. De exemplu, o astfel de zonă poate cuprinde nuci, castani comestibili şi meri sau alţi pomi fructiferi care necesită puţină atenţie şi unde recoltăm o dată sau de două ori pe an.

Zona 4 se aplică doar la proprietăţile mari. Este o zonă semi-sălbatică unde pasc animale şi de unde putem recolta plante comestibile sălbatice, plante medicinale şi lemn. Este o zonă care necesită foarte puţină întreţinere.

Fiecare proprietate necesită o Zonă5. Este zona sălbatică. Cât de mică ar fi proprietatea, un mic colţ al acesteia trebuie rezervat plantelor şi animalelor sălbatice. În această zonă oamenii ar trebui să fie zona unde noi, oamenii, suntem doar vizitatori. Rezerva noastră de aliaţi în creearea unui ecosistem sănătos în propria grădină. Mica noastră „rezervaţie naturală”.  E o zonă unde putem observa şi învaţa direct de la Natură. Zona5 este manualul nostru viu de grădinărit  ecologic.

33 thoughts on “Zonarea

  • 27/06/2011 at 8:22 pm
    Permalink

    Ma gandesc daca intr-o comunitate zona 5 sau chiar partial zona 4 pot fi spatii comune. Una e sa ai „salbaticie” de 1000mp alta cateva hectare. Sau sa acele spatii „salbatice” de pe mai multe proprietati sa comunice, sa nu fie rupte unul de celalalt

    Reply
  • 30/06/2011 at 10:55 am
    Permalink

    Și dacă totul ar fi așa cum trebuie în afară de zona 1 care n-ar exista? Ai mai numi-o permacultură? Asta tot nu-mi dă mie pace :)

    Reply
    • 01/07/2011 at 6:47 am
      Permalink

      Sunt totusi uimit de reducerea la absolut pe care o faci! Oare maine daca as scrie un articol despre „swale-uri”, acele santuri pe curba de nivel, ai mai afirma acelasi lucru? De ce intreb acest lucru? Pt ca observ acelasi tipar de gandire ca si la replica de pe fir de pir legata de traducerea titlului cartii lui Masanobu.

      Pt mine permacultura nu se refera strict la executia unei metode sau la lipsa ei si deci posibilitatea de a numi gospodaria respectiva una practicanta sa nu de permacultura. Pt mine sincer este mai mult o filozofie, un mod de viata care nu se impiedica in realizarea ca la carte cu toate cele. Daca insusi Masanobu sau Bill ar proiecta un areal pt o persoana ce n-ar avea nici cea mai vaga intentie de a respecta eticile permaculturii, pt mine acel lucru s-ar putea numi oricum alceva, dar nu permacultura.

      De aceea au luat nastere sau au fost imprumutate din diverse discipline toate aceste metode pt ati face viata mai usoara, acum clar poti sa-ti faci gradina de legume cat mai departe posibil pe proprietate, dar asta cu siguranta ar veni in conflict cu idea de a munci cat mai putin pt a avea un efect maxim, dar din pct meu de vedere nu e un impediment major. Poate tu asa vrei si asa iti place si esti bine venit sa faci lucrul asta.

      Acum legat de reguli as mai vrea sa adaug doar doua cuvinte si anume ca in natura, tot din prisma mea, exista numai reguli. De ex nu vad cum ar putea fi organizata materia vie daca nu ar exista reguli, cum ar putea o simpla bacterie sau un virus sa se organizeze daca organitele interne nu ar functiona dupa reguli destul de stricte. Cum ar pute un pom sa functioneze daca radacina s-ar razvrati si ar considera ca ea face munca cea mai consistenta si ar cere drepturi pe care pomul nu le-ar putea satisface? Ar pieri pur si simplu. Nu mai tin minte cine dadea un exemplu cu nu stiu ce comunitate din India care traia, vezi doamne, altfel. Ori ei ar fi pierit in urmatoarea clipa daca nu primeau hrana din afara comunitati, pt ca prima regula nu o indeplineau si anume nu-si produceau hrana singuri. Ori se mai cheama asta in biologie PARAZITISM.

      Tre sa o tai acum de urgenta!

      Reply
      • 01/07/2011 at 8:47 am
        Permalink

        Pot să spun că-i prima dată când aud că în ceea ce numești natură ar exista reguli. Până acum trăiam cu impresia că regulile sunt create de oameni.

        Da, în „natură” există tipare. Există peste tot în Univers. Dar e cam greu să zici că le-ai dezlușit, că știi ce-i corect și ce nu e, că știi cum trebuie toată lumea să trăiască.

        Spune-mi orice despre un lucru ca să mă convingi să-l fac: spune-mi că-i util, spune-mi că-i frumos. Dar nu-mi spune că-i corect.

        Reply
        • 01/07/2011 at 10:07 pm
          Permalink

          Maestre fara suparare am impresia ca-mi rastalmacesti vorbele si incerci sa-mi pui in „carca” lucruri pe care nu le-am afirmat.

          N-am nici cea mai vaga parere, despre mine, ca am deslusit eu ceva pe lumea asta care sa dezlege nu stiu ce mistere. N-am zis ca lumea trebuie sa traiasca dupa ceea ce mintea mea asta mica poate cuprinde, ci foarte departe de mine acest gand sau ca doar la mine in buzunar sta vreun adevar important care sa lumineze calea tuturor, deci nu traiesc ca stiu ce e corect poate nici pt mine, daramite pt altii. Sunt un mare fan al vorbelor lui Quinn care sunau ceva de genu asta „there is not only one right way to live”. Acum inchid paranteza.

          Totusi tind sa cred ca exista o anumita ordine in organizarea materiei vii care functioneaza dupa anumite reguli stricte. E drept ca mai exista si „greseli” care duc la mutatii, eu le-as numi abateri de la reguli care sunt naturale. Sincer nu pot numi ceea ce se intampla intr-o celula tipar, imi pare prea rudimentar si oarecum la voia intamplarii. De ce cred ca exista reguli? Pt ca nu vad cum s-ar putea organiza materia vie altfel. Oricum nu pricep eu prea multe despre genetica si sunt mult prea multe lucruri care ma depasesc. Dar cred ca daca mi-as lua cursurile as reusi sa-mi argumentez mai bine parerea.

          Reply
        • 02/07/2011 at 7:36 pm
          Permalink

          Da, în natură există reguli, legi, cum vrei să le spui. N-au nevoie să fie scrise si funcționează fără greș de la începuturile Creației. De exemplu:
          Ca semințele să poată încolți, trebuie ca ele să întâlnească măcar condițiile minime pentru germinare.
          Trebuie lumină, pentru ca plantele să poată face fotosinteză.
          Dacă vrem ca cloșca să ne scoată pui, trebuie ca ouăle să fie fecundate.
          Dacă vrem să creștem animale, trebuie să le hrănim.

          Ca și in frazele de mai sus, și în articolul despre zonare, cuvântul „trebuie” poate fi inlocuit cu „este necesar” sau „este necesara”, după caz. Dacă te deranjează atât de mult cuvântul /”trebuie”, înlocuieste-l si gata. Este necesar, nu neapărat obligatoriu.

          Hai sa vedem, daca se poate si padurea si copacii:
          Zonarea este o unealtă, nu un țel. O unealtă de gestionare eficientă a două resurse foarte prețioase: pământul si timpul. Fiecare este liber să folosească sau nu această unealtă.
          De ce, dacă este vorba de o simplă unealtă, oricât ar fi ea de eficientă, am ales-o totuși ca pe un criteriu, ca pe un indiciu de aplicare practică a permaculturii in grădinile și fermele cu care avem de-a face?
          Pentru că și eu cred că alegerile pe care le facem spun mult despre modul în care gândim. Și, permacultura este, în primul rând, un mod de gândi și de acționa bazat pe dragostea și respectul față de natură și față de pământ.
          Ori, când ajungi să te uiți cu strângere de inimă la un câmp arat de toamna și lasat dezgolit, pradă înghețului, ploilor si vantului toată iarna, sau când simți că-ți plânge sufletul văzând o pășune proaspăt „curățită” prin metoda focului cu tufișuri și pomi arse de vii, sau când îți vine să iei tu toate resturile vegetale de la vecini, numai să știi că nu le mai dau foc, atunci crede-mă că vei vedea cu alți ochi fiecare palmă de pământ de la tine din curte și vei aprecia la justa ei valoare o zonare bine făcută.

          Reply
  • 30/06/2011 at 12:36 pm
    Permalink

    Mai Gab, eu nu-mi prea bat capul cu zonele. Si in afara unei ergonomii, nu le recunosc valoare de principiu. Sigur ca n-ar fi rau ca totul sa fie riguros organizat, dar sunt mai multe tipuri de organizare.

    Permacultura nu sta in zonare, desi trebuie admis ca zonarea ofera un mod de organizare cat se poate de pretios. Permacultura consta in a produce mult, cu efort moderat. Si asta e foarte necesar, mai ales pentru o populatie care si-a cam pierdut obiceiul de a lucra cu bratele, si ale carei picioare nu mai sunt ca pe vremea cand intra omul cu piciorul gol in zapada si n-avea nika-nika.

    Reply
  • 30/06/2011 at 2:44 pm
    Permalink

    Permacultura nu sta in zonare, e adevarat, dar o zonare corecta, pe langa faptul ca permite folosirea mult mai eficienta a timpului, demonstreaza si un alt lucru, acela ca cel ce o foloseste a inteles valoarea resurselor.
    Si pamantul si timpul sunt niste resurse extrem de valoroase si e pacat sa le irosim.
    Zona 1 nu are cum sa nu existe. Fizic, orice gospodarie care are macar o curticica, are si zona 1. Ca nu e recunoscuta ca atare si folosita, asta este altceva.
    Si aici ne intoarcem la ceea ce semnala si Sepp Holzer in Sepp Holzer’s Permaculture: folosim prea mult teren pentru masina, garaj, gazon, gratar sau ca depozit de lucruri vechi!
    Si, ne costa cam mult!

    Reply
  • 30/06/2011 at 3:50 pm
    Permalink

    Hm. Deci zona 1 = curticica. Să zicem.

    Dar când aud despre lucruri corecte care trebuie făcute, parcă mi se cam face părul măciucă.

    Eu nu trebuie să fac nimic, iar lucrurile corecte sunt alea care respectă regulile și mie plac în mod deosebit regulile.

    Reply
  • 30/06/2011 at 7:56 pm
    Permalink

    O zonare corecta nu poti sa faci decat daca pornesti totul de la 0. Eu, de exemplu am in zona 1 un nuc mare si batran, si vara zau ca nu ma supar ca n-am ierburi aromate in locul lui. Prefer sa am umbra laga casa si sa fac cativa metri in plus pentru ierburi sau rosii. Asta pentru ca stau in Timisoara unde verile sunt infernale. Cu totul alta ar fi situatia daca as locui la munte ( unde mi-as dori de fapt ) unde chiar vara sa fie, tot nu mori de cald. Atunci langa casa m-as multumi cu niste smochini si vita de vie si ar fi loc si de celebra spirala cu ierburi.
    Apoi si in gradina am mostenit o anume aranjare a pomilor si arbustilor care au fost plantati inainte de a fi venit eu aici si nu pot si nici nu mai are rost sa ma apuc sa schimb ceva. Am modificat doar straturile de legume, am facut ceva paturi inaltate si am lasat unele zone sa se salbaticeasca. Nu e chiar gradina perfecta dar e important ca incepe sa functioneze. Apropo, va aduceti aminte de faza din „Greening the desert” cu ciupercile? La fel si eu am sarit in sus de bucurie ieri, cand am descoperit ca un butuc uitat intre buruieni inflorise cu pleurotusi. Au un gust extraordinar, nu se compara cu cei cumparati. Sper sa ii pot inmulti si pe alti butuci.

    Reply
  • 01/07/2011 at 8:59 am
    Permalink

    Simona, au apărut pleurotusi? CE FAIN! Ma bucur super-mult pentru voi! Au apărut de la sine sau ați inoculat voi butucul?

    Cât despre zonare: cred că Gab tot ar vrea să nu mai existe munca pentru plantele anuale, de-aia sa nu fie zona 1. Și pentru că, din câte știu eu, și pentru Gab permacultura e legată de sistemul lui de valori, separarea asta care se impune nu prea îi convine :)

    Acuma- părerea mea e că zonele astea sunt firești, iar separarea e doar în limbaj, în articoul ăsta sau în cărțile care explică principiile permaculturii. Cred că atunci când te plimbi pe o parcelă unde funcționează un sistem de permacultură nu sesizezi nici o separare, oricum toate interacționează. Probabil singurul gard necesar este cel în jurul animalelor. Pe un teren mic n-ai cum să eviți gardul ăsta dacă vrei și găini, de exemplu…

    Reply
    • 02/07/2011 at 12:09 am
      Permalink

      Pleurotusii au aparut spontan pe un butuc uitat intre ierburi, sub un prun. A fost o surpriza placuta pentru ca vorbeam ca la anul sa insamantam un butuc asa cum face Sepp Holzer. Noi mai facusem o incercare acum vreo 3 ani, dar n-a reusit, si n-am stiut de ce, pana acum cand am citit in cartea lui cum se face. Bustenii ce i-am insamantat noi au fost prea subtiri si a fost la inceput de toamna nu de vara cum ar fi trebuit. Probabil ca miceliul a inghetat peste iarna. Asa ca iti dai seama ce bucurie pe noi, mai ales ca suntem mari fani de ciuperci de padure.

      Reply
  • 01/07/2011 at 11:40 am
    Permalink

    Ar mai fi un argument in favoarea zonarii din permacultura, unul masiv: cei care adopta acest sistem sunt, aproape fara exceptie, oraseni. Or, ne place sau nu, oraseanul nu mai stie randuielile din vechime, iar cand alege sa-si cumpere o bucata de teren, sau o gospodarie ce trebuie demolata, are serioase probleme de organizare.

    Si atunci vine Bill Mollison cu niste idei eficiente, pentru ca nu cumva sa pui laptaria langa cotetul cu porci, sau custile cu iepuri in dreptul usii de la intrare. Exagerez… nu-i chiar asa de dramatic, dar nu-i convenabil nici sa testezi si iar sa schimbi ceea ce ti s-a parut valabil in urma cu cateva luni sau saptamani.

    Reply
  • 02/07/2011 at 12:55 am
    Permalink

    Florin, nu-ți răstălmăceam vorbele ci comentam pe marginea articolului. În medie, verbul „a trebui” apare cam la fiecare două paragrafe. Pentru mine asta semnifică ceva, și e vorba despre un lucru nu foarte pe placul meu.

    Eu personal tind să mă abțin în a le spune oamenilor ce ar trebui să facă.

    Reply
  • 02/07/2011 at 7:38 pm
    Permalink

    @Gab:
    Da, în natură există reguli, legi, cum vrei să le spui. N-au nevoie să fie scrise si funcționează fără greș de la începuturile Creației. De exemplu:

    Ca semințele să poată încolți, trebuie ca ele să întâlnească măcar condițiile minime pentru germinare.
    Trebuie lumină, pentru ca plantele să poată face fotosinteză.
    Dacă vrem ca cloșca să ne scoată pui, trebuie ca ouăle să fie fecundate.
    Dacă vrem să creștem animale, trebuie să le hrănim.

    Ca și in frazele de mai sus, și în articolul despre zonare, cuvântul „trebuie” poate fi inlocuit cu „este necesar” sau „este necesara”, după caz.
    Departe de mine dorința de a le spune altora ce trebuie să facă în propriile lor gospodării. Dacă te deranjează atât de mult cuvântul /”trebuie”, înlocuieste-l si gata. Este necesar, nu neapărat obligatoriu.

    Hai sa vedem, daca se poate, si padurea si copacii:
    Zonarea este o unealtă, nu un țel. O unealtă de gestionare eficientă a două resurse foarte prețioase: pământul si timpul. Fiecare este liber să folosească sau nu această unealtă.
    De ce, dacă este vorba de o simplă unealtă, oricât ar fi ea de eficientă, am ales-o totuși ca pe un criteriu, ca pe un indiciu de aplicare practică a permaculturii in grădinile și fermele cu care avem de-a face?
    Pentru că și eu cred că alegerile pe care le facem spun mult despre modul în care gândim. Și, permacultura este, în primul rând, un mod de gândi și de acționa bazat pe dragostea și respectul față de natură și față de pământ.
    Ori, când ajungi să te uiți cu strângere de inimă la un câmp arat de toamna și lasat dezgolit, pradă înghețului, ploilor si vantului toată iarna, sau când simți că-ți plânge sufletul văzând o pășune proaspăt „curățită” prin metoda focului cu tufișuri și pomi arsi de vii, sau când îți vine să iei tu toate resturile vegetale de la vecini, numai să știi că nu le mai dau foc, atunci crede-mă că vei vedea cu alți ochi fiecare palmă de pământ de la tine din curte și vei aprecia la justa ei valoare o zonare bine făcută.

    Reply
  • 02/07/2011 at 8:06 pm
    Permalink

    @ Marcela și toată lumea: Gab are strict o problemă cu cuvântul „trebuie”, nu cu zonarea, nici cu lumea vie sau mai știu eu ce… din contră. La fel și eu, doar că nu-s așa de vehementă 😉

    Aici e un articol pe care l-am scris mai demult, poate că veți înțelege mai bine ce-avem amândoi cu cuvântul ăsta. Dar.. din nou, e off topic și-mi cer scuze :)

    Ca să revin la articol:
    Ne-am gândit simultan (eu și Gab) fără să vorbim pe tema asta, să punem niște straturi înălțate și în ceea ce acum e ‘curte’ -adică o zona destul de mare, împrejmuită de dependințele casei în care acum e doar iarbă, zona de grătar și destul de mult soare. Chiar lângă ușă avem deja niște ierburi aromatice, chiar niște roșii + vinete, dar în mod cert e loc de mai mult. Ar și arăta foarte fain pe-acolo.

    Reply
  • 02/07/2011 at 8:34 pm
    Permalink

    Problema e simplă, după cum am mai spus: înlocuiți cu „este necesar”.
    Oricum, important este rezultatul.

    Dacă de exemplu, aveți găini, indiferent că înainte de a va indrepta către sacul cu grăunțe vă spuneți „ma duc să dau mancare la gaini pentru că îmi pasa de ele si vreau să fie bine hranite si sanatoase” sau „e necesar să dau mâncare la găini” tot trebuie să le hrăniți. 😀
    Și asta nu pentru că așa vă spun eu…

    Reply
    • 02/07/2011 at 11:22 pm
      Permalink

      Sau le lăsăm libere și fericite pe islaz, să scurme și să-și găsească singure de mâncare, asumându-ne riscul să le mai fure vreo vulpe, că doar și vulpile ar mânca ceva 😉

      Reply
  • 03/07/2011 at 1:13 pm
    Permalink

    La Stanciova pe islaz e altceva.. la voi islazul e in mijlocul satului, intre case. Totusi fata de gaste care se mai pot apara si-s foarte consecvente cu intorsul acasa gainile sunt mai vulnerabile.

    La tara langa pitesti are cineva tarla de ~1ha pe care vreo 20-30 de gaini se plimba dar
    – curtea cu legume tine gainile afara.
    – mai pierd una-doua la cateva luni la vulpe sau uliu si atunci speriati le tin in curtea gainilor inchise cateva saptamani.
    – seara le mana in cotet si inchid bine cotetul. Acu vreo doi ani au uitat sa-l inchida si un dihor (cred ei ca a fost dihor) le-a omorat aproape pe toate.
    – ar trebui ca vulpile (ups, pardon).. ar fi de preferat ca vulpile si alte animale salbatice sa nu depinda de resurse domestice. Ajunge ca depindem noi, oamenii. Stiu ca nu se poate in „totalitate” sa le mentinem separate, dar se poate in anumite cazuri si poate asta va face convietuirea salbatic-domestic mai putin …confrontationala.

    Reply
  • 03/07/2011 at 1:24 pm
    Permalink

    „La Stanciova pe islaz e altceva.. la voi islazul e in mijlocul satului, intre case. Totusi fata de gaste care se mai pot apara si-s foarte consecvente cu intorsul acasa gainile sunt mai vulnerabile.”

    Pai vorbeam serios când ziceam cu asumatul riscului să vină vulpea, că se întâmplă frecvent. Chiar și în curtea oamenilor, cum s-a întâmplat vecinilor noștri, când… tot așa, au uitat să le închidă, darmite pe islaz. Voiam doar să subliniez că nu ‘trebuie’ să le dau de mâncare. Dacă nu vreau să risc să mi le mânce vulpea ‘trebuie’ să le dau de mâncare și ‘trebuie’ să le închid, dar mereu există alternative la ‘trebuie’. Depinde doar cât de mult sunt dispus/ă să trăiesc ‘în mâinile zeilor’.

    Dacă habitatul animalelor sălbatice n-ar fi din ce în ce mai restrâns, într-adevăr, n-ar fi ‘concurență’ așa de acerbă pe animalele domestice :)

    Reply
    • 05/07/2011 at 6:37 pm
      Permalink

      Hehe, mare problema cu „trebuie” asta…
      La mine, Armata de Ganduri, in frunte cu Trebuie, au trecut „dincolo de civilizatie”.
      S-au organizat tribal. Trebuie e comandant, dar nimeni nu-i vrea functia, pentru ca stiu ca daca Trebuie isi face treaba bine, toata lumea e fericita.
      „Trebuie” este fratele mai mare, si mai puternic, al lui „este necesar”. Impreuna, fac o echipa pe cinste:
      „Este necesar sa ne platim facturile” – vine fratele cel mic.
      „Da, raspunde Trebuie, dar eu zic sa vedem care din aceste facturi sunt cu adevarat necesare, si cum sa reducem numarul lor.”
      „Sa renuntam la internet,sugereaza „am putea”, prezent si el la discutie.
      Si uite asa,de comun acord, am ajuns sa avem doar doua facturi: la lumina si la gunoi…

      Trebuie, face echipa buna cu „Daca”.
      Daca vrem sa ne hranim sanatos, trebuie sa renuntam la bauturile carbogazoase si la mancarea de tip fast food.”
      Un cuvant greu de spus il au si „de ce?”, „e bine ce facem?” sau „hai sa ne mai gandim”.
      Odata o propunere adoptata si inaltata la rangul de trebuie capata statutul de proiect. Adica, cum zic ardelenii, „daca trebuie, ii musai!”
      Iar proiectul poate fi mereu imbunatatit.

      „Trebuie” este constiincios si mandru de functia sa. Nu permite intruziunea unui „trebuie” strain. Uraste reclamele si consumismul. De aceea, cel mai de seama aliat al sau este „chiar trebuie?”
      De asemenea, este si modest. De multe ori, participa la viata tribala doar cu sugestii: „ar trebui”. Si toti ii iau in seama sugestiile, pentru ca stiu ca sunt facute cu bune intentii.
      Hotararile le ia greu, doar atunci cand e convins ca e spre binele intregului trib de ganduri.
      Si, atunci, cu experienta atator sarcini duse la indeplinire, le da putere tuturor celor care-l ajuta in ceea ce face.

      Pentru ca „Trebuie totusi sa rabdam vreo doua-trei omizi, daca vrem sa vedem cum arata fluturii.”
      …Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos…

      Reply
      • 06/07/2011 at 8:49 am
        Permalink

        As adauga si eu ceva aici pentru Gab: ce te faci cu TREBUIE sa respiri, sa mananci si sa bei apa ca sa traiesti? Asa ca nu te mai lupta cu cuvintele, vezi ce se ascunde in spatele lor si cum ar apune Sepp Holzer, coopereaza cu ele si fa-le sa lucreze pentru tine.

        Reply
      • 06/07/2011 at 12:25 pm
        Permalink

        Gândurile mele s-au organizat în alt trib, în care Vreau este ‘conducătorul’ iar Trebuie s-a auto-exilat :)

        Reply
  • 06/07/2011 at 11:29 am
    Permalink

    Simona, am încetat pentru că speram la final pentru discuția asta interminabilă, dar se pare că nu-i așa de ușor. Continui așadar:

    Eu nu TREBUIE să respir, să mănânc și să beau apă, ci deocamdată VREAU să respir, să mănânc și să beau apă pentru că deocamdată VREAU să trăiesc. Poate că la un moment dat nu voi mai vrea să mănânc pentru că nu voi mai vrea să trăiesc. Asta e la mine, un șir de VREAU-uri.

    Mai e un aspect cu TREBUIE: când spui chestia cutare TREBUIE să fie în felul respectiv (ca în articolul de față), înseamnă un lucru universal valabil pentru toată lumea. Când spui VREAU, te referi la propriile tale preferințe.

    Nu mă lupt cu cuvintele, ci doar vreau să scot la iveală viziunea din spatele lor: viața ca un șir de TREBUIE-uri, ca o datorie, ca o cruce de purtat, în captivitate, toată lumea la fel.

    Reply
  • 06/07/2011 at 1:37 pm
    Permalink

    Eu am continuat discutia in primul rand din cauza celor spuse de tine: „Nu stiam ca in natura exista reguli”.
    Sunt sigura ca stiai ca in natura exista reguli. Simplu fapt ca negi existenta lor, arata o reactie exagerata la cuvantul care nu-ti place. N-ai reusit sa vezi padurea din cauza copacilor. De fapt, din cauza unui singur copac. Pentru ca in articolul respctiv, este un sigur trebuie. Restul sunt „ar trebui.” Care au valoare de sugestie.
    Fiecare cuvant are greutatea si importanta lui. Cuvintele sunt unelte.
    Am si eu „reactii alergice” la cateva expresii.
    De exemplu: „As vrea”, „as dori” si „as fi putut”.
    Pentru mine (considera ca am subliniat „pentru mine” cu vreo douazeci de linii) ele sunt cele mai perfide si mai triste expresii.
    „As vrea” si „as dori” duc cu ele asumarea neputintei. Aceceptarea faptului ca lucrul dupa care vorbitorul tanjeste este (considerat)imposibil. Atat de imposibil incat cel care foloseste expresiile respective nici macar nu-si permite sa le doreasca. Un fel de „Imi doresc sa-mi pot dori cutare lucru.”
    Si mai trist decat ele, cel mai trist, este „as fi putut”:

    As fi putut sa fac o zonare buna, in gradina mea, dar m-am impiedicat de un „trebuie.”

    Reply
    • 06/07/2011 at 2:36 pm
      Permalink

      Bun, acuma să începem și cu filosofia științei. Tot ce avem despre Realitate sunt diverse observații. Din observațiile astea, oamenii formează legi fizice. Dacă tu vrei să le zici reguli fizice, bun. Să zicem că-i tot aia, cu toate că sintagma nu-i una foarte comună.

      Problema-i că legile respective nu descriu Realitatea, ci descriu doar modelul nostru al realității, sunt doar o generalizare a observațiilor noastre, dacă vrei. Nu au caracter absolut, nu TREBUIE.

      (Ca să nu mai amintesc că diferși oameni au în cap diverse modele ale realității. Sigur, ele sunt mai mult sau mai puțin similare, dar nu identice.)

      A, și despre zonarea „mai bună”, nu văd cum ai putea să-i dai atribute morale unei zonări (decât dacă ne situăm în cadrul unei doctrine, cum mi-am explicat și eu temerea aici). Ai putea zice în schimb „mai eficientă” sau „mai funcțională”.

      Reply
  • 06/07/2011 at 4:38 pm
    Permalink

    Daca as vrea sa fiu rautacioasa, as spune ca abia acum inteleg expresia „copiii de la Stanciova”. Dar nu vreau.
    De aceea am sa subliniez doar doua lucruri:
    1) Raspunsurile tale au fost oarecum „overreacted.”
    In orice carte despre Permacultura, de la Introducere in Permacultura, la Gradina Gaiei sau Manualul de Ingrijire al Pamantului, vei gasi, si nu o data, expresia „trebuie” sau „ar trebui.”
    Toti acesti „trebuie” sunt recomandari.
    Din toate aceste carti, tu esti liber sa tragi orice concluzie doresti si sa aplici orice ti se pare interesant.
    Sau sa nu aplici nimic. Asa cum vrei.
    2) In limbajul de zi cu zi, vei intalni deseori expresii de genul: „mancare buna”, „unealta buna”, „film bun”, „afacere buna”.
    In care dintre aceste expresii cuvantul „bun” are atribute morale?

    In gandirea mea e mult loc de „trebuie”, mult loc de „bine” si „bun” si toate astea fara cruci si doctrine.
    Rugamintea mea este sa eviti sa dai cuvintelor mele alt sens decat cel pe care il au si sa nu pui in seama mea intentii care nu-mi apartin.

    Reply
    • 06/07/2011 at 6:33 pm
      Permalink

      1. Despre „trebuie” ca și recomandare cred că am vorbit destul deja. Destul cât să știi părerea mea. Unii pot folosi „trebuie să merg la lucru” sau „vreau să merg la joacă” interșanjabil, dar viziunile din spate sunt 2 diametral opuse.

      2. Bună-miu începe să-mi placă tot mai mult. Dintre vorbele lui care mi-au rămas în minte este „e bun ce-ți place”. Eu evit să spun despre un film că este bun. În loc, spun că mi-a plăcut. Știu că multă lume ar spune că-i bun. Poate că avem cu toții un pic de învățat la capitolul ăsta.

      Reply
  • 06/07/2011 at 6:17 pm
    Permalink

    Hai că mă simt vizată: eu n-am auzit de expresia ‘copiii de la Stanciova’, ne spui și nouă la ce se referă?

    Reply
  • 06/07/2011 at 7:03 pm
    Permalink

    La asta.
    Daca as fi vrut sa fiu rautacioasa, as fi putut spune ca, in cazul lui Gab, aceasta expresie se refera la faptul ca, exact ca un copil, el tine cu dintii de parerea lui, chiar si atunci cand n-are rost.
    Dar pentru ca nu asta era intentia mea, am tinut doar sa-i atrag atentia ca interpreteaza lucrurile prea radical.

    @Gab:Cu totii avem de invatat, in multe privinte. Dar, ca regula generala, fiecare se exprima in felul sau. Ca tie nu-ti place un cuvant sau altul, e dreptul tau. Dar a pretinde ca si altii sa-l scoata sau sa-l inlocuiasca din vocabularul lor, asta deja atinge putin (mai mult) zona „indicatiilor pretioase.”

    Reply
    • 06/07/2011 at 7:24 pm
      Permalink

      Acum parcă începi să prinzi ideea.

      Cu mențiunea că lucrul de care țin cu dinții nu e vorba despre o simplă părere, nu e vorba de o exprimare și nu e vorba doar de niște cuvinte care nu-mi plac, ci e vorba despre o întreagă viziune asupra lumii.

      În general m-aș abține abține în a le vorbi neîntrebat oamenilor despre asta, dar când e vorba despre niște persoane de care sunt atât de aproape în idei și în același timp atât de departe, mi-e destul de greu să mă abțin.

      Într-adevăr probabil că ar fi fost mai productiv un dialog decât dezbaterea pe care am avut-o, dar eu cred că am înțeles destul de bine perspectiva ta. Posibil să fie din cauză că, în privința asta cel puțin, nu e foarte diferită de cea a majorității. Dacă ai înțeles și tu din a mea atât cât am înțeles eu din a ta, mă declar super-mulțumit.

      Reply
  • 06/07/2011 at 11:11 pm
    Permalink

    Gab, pai poti sa invingi imperativu fara sa-l folosesti? ca din ce ai spus risca sa fie inteles ca:
    „Ii musai sa-l detronam pe trebuie”

    Reply
  • 07/07/2011 at 10:25 am
    Permalink

    N-am spus că-i musai. Am spus doar că eu l-am detronat și-mi place, acum a încercat să intre din nou în capul meu prin acest articol, așa că i-am dat un șpiț în cur. Asta-i tot.

    Cine vrea să fie condus de „trebuie”, s-o facă liniștit, doar să nu intre în conversație cu mine, pentru că atunci „trebuie” va încerca din nou a trece din capul lui în al meu, iar eu voi vrea din nou nevoit să-i dau un șpiț în cur.

    Nu sunt în război cu el, nu vreau să-l ucid, doar că este un musafir nepoftit.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *