Statut CEPREC

-extras-
ARTICOLUL 3
FORMA JURIDICĂ:
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj se constituie ca persoană juridică română (de drept privat), independentă, pe baza liberului consimţământ, ca asociaţie nonguvernamentală, non-profit şi se poate bucura de toate drepturile ce sunt conferite persoanelor juridice în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului Nr. 26/31.01.2000 şi Ordonanţa Guvernului Nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului Nr. 26/31.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj îşi începe funcţionarea din momentul înscrierii în Registrul special al persoanelor juridice de la instanţa de drept comun;
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj îşi rezervă dreptul de a întreţine relaţii de colaborare sau de afiliere cu alte organizaţii şi sindicate;

Cercul de permacultura si remediere ecologica Clujîşi păstrează independenţa faţă de alte organizaţii şi sindicate, de organele administrative de stat, structurile administrative şi partidele politice, supunându-se acţiunii generale de supraveghere;
Cercul îşi poate constitui filiale în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului Nr. 26/31.01.2000 şi Ordonanţa Guvernului Nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului Nr. 26/31.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
ARTICOLUL 4
Permacultura (agricultura permanenta) este designul constient si intretinerea unor ecosisteme productive din punct de vedere agricol caracterizate prin diversitatea, stabilitatea si rezistenta specifica ecosistemelor naturale. Permacultura este interactiunea  armonioasa a mediului cu oamenii rezultand in furnizarea de hrana, energie, adapost, si a altor nevoi materiale si spirituale intr-o maniera sustenabila. Permacultura contribuie decisiv la stabilitatea ordinii sociale. Designul prin permacultura este un sistem ce asambleaza componente conceptuale, materiale, si strategice intr-o forma care prin functionarea sa este benefica tutror formelor de viata.
Remedierea ecologică are ca scop redarea în circuitul natural a unor situri contaminate / degradate de activităţile antropice. Permacultura poate fi una din modalităţile (dar nu singura) prin care se asigură reabilitarea ecologică a unor situri contaminate sau degradate de activitatea umană. Ambele concepte promovează simbioza om-mediul său de viaţă şi necesitatea conştientizării publicului privind importanţa protejării mediului şi a resurselor naturale regenerabile şi neregenerabile.
ARTICOLUL 5
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj are următoarele scopuri:
Promovarea, informarea si  conştientizarea  privind  principiile permaculturii;
organizarea  de cursuri, seminarii  si alte activitati de invatare formala si non-formala pentru transmiterea cunostintelor, aptitudinilor si valorilor permaculturii;
designul si redesignul spatiilor naturale urbane si rurale, a diverselor peisaje  dupa principiile permaculturii;
recuperarea si imbunatatirea calitatii mediului inconjurator;
aplicarea practica a principiilor permaculturii;
promovarea biodiversitatii ;
popularizarea si promovarea lucrarilor si autorilor din domeniul permaculturii;
promovarea unui mod si stil de viata sanatos in randul tuturor categoriilor sociale;
aplicarea principiilor permaculturii in domeniile alimentatiei sanatoase, reciclarii materialelor, energiilor regenerabile, dezvoltarii unor stiluri de viata alternative  si in toate aspectele vietii sociale si economice;
stabilirea de contacte strânse cu Protecţia Mediului, directia silvica, organisme si institutii locale, centrale  si interntionale  şi alte instituţii publice şi asistarea lor în acţiunile care concură cu cele ale Cercului;
acţiuni de împădurire şi reîmpădurire;
stabilirea de contacte cu alte asociaţii în vederea realizării unor scopuri şi proiecte comune;
acţiuni de igienizare a cursurilor de apă, a pădurilor şi a spaţiilor verzi;
campanii de informare şi conştientizare a oamenilor cu privire la necesitatea şi importanţa reciclării materialelor refolosibile şi a colectării materialelor nocive;
acţiuni de colectare a deseurilor periculoase, nepericuloase sau inerte in vederea reciclarii sau livrarii acestora către centrele specializate;
conştientizarea  şi educarea populaţiei  cu privire la importanţa protejării mediului şi resurselor naturale;
ecologizarea si reabilitarea unor situri contaminate / degradate;
promovarea voluntariatului;
implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor comunitare;
implicarea în activităţi social-culturale;
ARTICOLUL 6
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj îşi realizează scopul prin:
organizarea de acţiuni pentru informarea, conştientizarea oamenilor privind  permacultura;
reprezentarea membrilor săi faţă de:
– Protecţia Mediului şi alte instituţii publice care vizează obiective similare cu cele ale  Cercului noastre;
– Alte organizaţii şi asociaţii naţionale şi internaţionale pe aceeaşi linie de acţiune;
acţiuni de voluntariat ale membrilor săi;
participarea activă la o serie de proiecte iniţiate de alte organizaţii sau foruri;
organizarea unor campanii de popularizare a principiilor Cercului;
atragerea de sponsorizări şi susţineri din partea persoanelor care manifestă interes comun cu cel al Cercului;
desfăşurarea de activităţi editoriale şi de promovare a principiilor ecologice (tehnoredactare, editare, tipărire, aplicaţii multimedia, filme cu caracter ştiinţific, documentar, informaţional);
dezvoltarea de programe de permacultura  în regim de parteneriat cu instituţiile publice;
promovarea colaborării cu alte instituţii şi organizaţii din ţară şi străinătate;
organizarea de mobilităţi şi schimburi de experienţă cu instituţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Cercul poate produce şi vinde produse şi servicii în mod accesoriu, pentru realizarea şi susţinerea obiectului său de activitate; surplusul de profit, dacă există după vânzarea produselor şi plătirea tuturor taxelor şi a costurilor va fi întotdeauna returnat în contul Cercului pentru plata cheltuielilor administrative şi pentru finanţarea realizării scopului Cercului. Nici o parte din surplusul de profit nu poate fi distribuită nici unuia dintre membri organelor de conducere sau de administraţie şi nici unei alte persoane fizice sau juridice membră a Cercului, cu excepţia plăţii salariilor şi onorariilor;
realizarea de proiecte pentru finanţări nerambursabile;
realizarea uni website propiru.
ARTICOLUL 7
Cercul de permacultura si remediere ecologica Cluj acceptă ca membri persoanele care doresc să se înscrie în cadrul său, fără deosebire de naţionalitate, vârstă, sex, religie, convingeri politice în condiţiile prezentului articol. Cercul poate avea ca membri persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate care recunosc statutul şi programul de activitate al Cercului.
Primirea noilor membri trebuie să aibă aprobarea Consiliului Director.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *